FOTO Pregătirile de Bobotează sunt finalizate – 200.000 de sticle vor fi umplute cu aghiazmă la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța

200.000 de PET-uri au fost pregătire de către Arhiepiscopia Tomisului. FOTO Cătălin SCHIPOR

Boboteaza de malul mării, în această formulă, își serbează majoratul. Sunt 18 ani de când credincioșii care participă la slujba de Bobotează din Constanța asistă la slujba în aer liber și primesc aghiasmă îmbuteliată. Arhiepiscopia a pornit cu 50.000 de sticle, iar anul acesta ajuns la cantitatea de 200.000 de sticle.

La Constanța se ține una dintre cele mai mari, dar și inedite slujbe de Bobotează din țară. După sfințirea apei la Aghiasma mică, în dimineața de 5 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală, apa este îmbuteliată în sticle de plastic.

Există apă sfințită – câțiva metri cubi și în butoaiele de pe faleză. Cu toate acestea, în fiecare an, credincioșii se înghesuie cu riscul de a fi răniți sau a răni pe alții, pentru a prinde din sticlele cu aghiasmă. Pentru a fi sigur că ajunge la toată lumea, IPS Teodosie a luat decizia suplimentării numărului de sticle la 200.000.

„Vom sfinți apa cu care se va merge prin oraș, iar cei rânduiți vor primi sticlele de apă sfințită din Ajun pentru că nu mai două zile sunt pentru sfințirea aghiasmei mari, ajunul bobotezii și ziua bobotezii și această sfințenia a apei este foarte mare, o luăm din ziua de 5, din ajunul bobotezii până pe 14 ianuarie, când se încheie praznicul bobotezii. Este apa cea vie, care nu se strică. Îmi spun credincioși ca au o apă sfințită din 2002 de când am venit aici. Este cu adevărat al 18-lea an de când sfințim apa și o ducem la malul mării și împărțim credincioșilor sticlele cu apă sfințită și iată avem majoratul în această frumoasă și necesară misiune de a dărui oamenilor sfințenia pe care să o ducă în casa lor să se folosească de ea, să guste din ea să le rămână și pentru sfințenia casei și să stropească cu ea, mai ales când au necaz sau chiar atunci când au o bucurie, să se bucure cu Dumnezeu și să se umple de darurile lui Dumnezeu“, a spus IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Sticlele au fost etichetate și urmează a fi umplute cu apă, după sfințire, de către voluntari.

Achiziția PET-urilor însă, a fost făcută cu ajutorul unor sponsorizări.

Programul religios de la Constanța este următorul

Ajunul Bobotezei – sâmbătă, 5 ianuarie

  • ora 5.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
  • ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Sfinţire Mare a apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează. Apa sfințită va fi apoi îmbuteliată în 200.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioşilor constănţeni de Bobotează;
  • ora 10.30, ierarhul Tomisului va fi prezent la penitenciarul Poarta Albă, unde va oferi angajaților și deținuților sticluțe cu Aghiasmă Mare și va rosti un cuvânt de învățătură celor privați de libertate;
  • ora 14.00, Arhiepiscopul Tomisului va poposi la biserica „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din localitatea Hârșova (cunoscută drept „biserica de la piață”, Șoseaua Constanței, nr. 37 B). De aici se va pleca în procesiune către malul Dunării. Slujba de Sfinţire Mare a Apei va fi oficiată la ponton, apoi ierarhul va arunca trei cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.

Botezul Domnului – Duminică, 6 ianuarie:

  • ora 8.50, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
  • ora 11.45, se va porni în tradiționala Procesiune de Bobotează, de la Catedrală până pe faleza Cazinoului Constanța;
  • ora 12.00, ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei pe faleza Cazinoului. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*