Tainele universului sunt mai aproape și mai ușor de descoperit de către constănțeni, dar și de către turiștii care trec pragul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. După o perioadă în care a fost subiectul unui proiect de modernizare, Planetariul din Constanța s-a redeschis pentru public și pune la dispoziția pasionaților de astronomie un sistem de ultimă generație, unic pentru Europa de Sud-Est.
„Știința evoluează doar prin eforturile și implicarea tuturor, iar metodele educației trebuie să fie adaptate permanent și să corespundă cerințelor actuale. Planetariul nostru îmbracă, acum, o haină nouă, «hibridă», ce îl face unic în sud- estul Europei, ceea ce ne face să fim mândri de această realizare. A trecut de la o variantă opto-mecanică la una digitală, iar în prezent le îmbină cu succes pe
ambele și, astfel, constănțenii se pot bucura de un act cultural de calitate”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, în cadrul unei conferințe de presă ce a marcat evenimentul.
Noul sistem achiziționat în cadrul unui proiect UNIMIS – „A joint opened window to the universe mysteries“, Programul transfrontalier INTERREG V-A, Axa prioritară 2 România-Bulgaria – a presupus achiziționarea unor echipamente de ultimă generație, mai concret o instalație hibrid 4K și un simulator astronomic digital fulldome.
„Bugetul proiectului UNIMIS pentru Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este în valoare de 1.096.575,54 euro, 730.000 de euro fiind doar valoarea celor două proiectoare, unul american și unul japonez, sistemul actual fiind cel mai performant din sud-estul Europei, unul de top mondial. Consiliul
Județean Constanța a sprijinit implementarea proiectului UNIMIS și a asigurat, prin alocarea de subvenție, disponibilitatea fondurilor necesare pentru achiziționarea dotărilor din Planetariu. Colaborarea cu partenerii bulgari,Muzeul de Istorie din Kavarna, a fost foarte bună și le mulțumesc mult și partenerilor români: Academia Navală «Mircea cel Bătrân» și Colegiul Național «Mircea cel Bătrân»“, a declarat Iulian Călin, directorul general interimar al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
În ultimii ani, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța trece printr-o transformare continuă, la toate componentele sale, managementul instituției având în vedere atât aspectul educațional, cât și pe cel recreativ. Pentru realizarea acestor lucrări de îmbunătățire a ofertei muzeale, CMȘN Constanța a
primit sprijinul total al Consiliului Județean Constanța, sprijin ce va continua și în perioada următoare.
„Aceste investiții fac parte dintr-un program integrat care va redefini această zonă și va oferi componentele necesare, de la zona de recreere până la zona de documentare științifică. Avem în vedere realizarea unui masterplan care să includă atât zona Delfinariului, cât și pe cea a Acvariului. Voi susține, în continuare, acest domeniu, pentru că județul nostru are nevoie de o revitalizare a vieții cultural-educaționale, iar acest lucru se poate realiza doar prin implementarea unor astfel de proiecte inedite. Dacă mă întrebați de perioada în care se va finaliza acest proiect, nu putem determina acum, ține și de costuri, și de fundamentarea prețurilor, iar investițile nu pot fi susținute numai de la bugetul
Consiliului Județean, sunt surse atrase, surse care vin din fonduri europene și nu numai“, a mai adăugat Mihai Lupu.
Așadar, începând cu data de 16 iunie 2022, cei care trec pragul Planetariului din Constanța pot participa la prezentări interactive ale constelațiilor și obiectelor de pe bolta cerească, „navigând“ prin univers prin intermediul proiecțiilor fulldome (la 360 de grade) ale noului sistem laser 4K, de ultimă generație.
Zilnic, vor fi organizate câte cinci demonstrații, cu începere de la orele 09:45, 11:45, 13:45, 15:00 și 16:00. Tariful pentru adulți este de 18 lei, cel pentru însoțitor de 12 lei, iar elevii și studenții plătesc doar 4,5 lei.
Be the first to comment