FOTO Peste 40 de concurenți au participat la competiția de lupte tradiționale tătărești – kureș de la Mihail Kogălniceanu. Evenimentul a fost organizat de UDTTMR și de Primăria Mihail Kogălniceanu

Lupte tradiționale tătărești. FOTO UDTTMR

Peste 40 de concurenți s-au înscris sâmbătă, 29 iunie, la competiția de lupte tradiționale tătărești – kureș de la Mihail Kogălniceanu.

Organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România în colaborare cu Primăria Mihail Kogălniceanu, activitatea a reunit un public numeros care i-a încurajat și aplaudat pe cei care au crezut în propriile forțe și s-au luptat pentru unul dintre premiile puse în joc de organizatori. Alături de președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, și primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, au mai fost prezenți deputatul UDTTMR Varol Amet, muftiul Muurat Iusuf, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice Dincer Geafer și renumitul handbalist Aihan Omer.

Ancuța Belu, primarul din Mihail Kogălniceanu, i-a felicitat pe cei de la UDTTMR pentru acest eveniment.

„Felicitări pentru modul în care domnul Gelil Eserghep, președntele UDTTMR Constanța reușește să continue tradiția luptelor tătărești în întregul județ, dar și pentru abilitatea de a ține comunitatea unită.

Mulțumim pentru prezență tuturor invitaților și nu în ultimul rând îl mulțumim domnului Zulchefir Caiali – președintele UDTTMR Mihail Kogălniceanu pentru implicare în organizarea evenimentului” – Ancuța Belu.

Organizatorii din cadrul UDTTMR au punctat curajul și abilitatea participanților.

„Evenimentul a adus împreună comunitatea noastră într-o atmosferă de prietenie și respect și a evidențiat valorile noastre culturale și tradițiile strămoșești. Participanții au demonstrat un curaj și o abilitate remarcabilă, oferind un spectacol memorabil tuturor celor prezenți” – organizatori UDTTMR.

Competiția s-a desfășurat pe trei categorii, la fiecare dintre ele concurenții înscriși primind premii de participare, dar și premiile specifice câștigătorilor. Dintre cei 8 concurenți înscriși la categoria dedicată localnicilor, premiul cel mare a mers la Sorin Pândichi. La categoria dedicată tineretului au fost 13 concurenți iar locul I a fost ocupat de Alexandru Himiniuc, în timp ce la categoria Open, dintre cei 21 de concurenți, Gelil Denis s-a clasat pe locul I.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*