Debutul sezonului estival a fost făcut cu stângul de către unii comercianți. Un control al inspectorilor OPC Constanța în stațiunea Mamaia au scos la iveală pericolul la care se expuneau clienții.
Unul dintre locurile vizate de către inspectorii OPC a fost autoservirea Parc Nord din stațiunea Mamaia. Aici au fost găsite aproximativ 120 kg de carne de porc și de pui expirate.
Un alt control a fost efectuat în blocul alimentar al Hotelului Parc. Aici au fost constatate câteva deficiențe mici, precum și câteva produse expirate. Marfa a fost confiscată și urmează a fi distrusă, iar cei doi agenți economici au fost invitați la sediul OPC Constanța, unde urmează a li se comunica sancțiunile. Deja, pentru autoservirea Parc Nord s-a luat măsura suspendării activității.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În ziua a 9-a a campaniei „Curățăm Constanța Noastră“, s-au întreprins acțiuni din zona City Mall, Tomis III și până în parcul Gării CFR și zona Poarta 6. Potrivit reprezentanților Polaris M Holding, s-au întreprins […]
Cernavodă se schimbă la față pe zi ce trece și acest lucru e vizibil cu ochiul liber la un simplu tur al orașului. Pe trei străzi din cinci sunt muncitori care lucrează, utilaje care duduie, […]
Pentru remedierea unei avarii prin înlocuirea unui segment din conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Făgetului, din municipiul Constanța, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 28 iulie, în intervalul orar 12,00 – 18,00. SuntSunt […]
Be the first to comment