Un puternic incendiu a izbucnit la o locuință din localitatea Negureni. Focul s-a extins într-un timp foarte scurt la întreaga casă și anexe.
La incendiul de la Negureni au fost trimise inițial două autospeciale de stingere cu apa și spuma a ISU Dobrogea, ulterior fiind trimisă încă o autospecială de stingere în ajutor.
La ajungerea echipajelor incendiul se manifesta generalizat cu flacără la întreaga locuință și anexa. Un echipaj medical al SAJ Constanța a acordat primul ajutor medical unei femei care a suferit un atac de panică.
Știre în curs de actualizare
Focul a cuprins ăntraga casă într-un timp foarte scurt. FOTO ISU Dobrogea
Focul a cuprins ăntraga casă într-un timp foarte scurt. FOTO ISU Dobrogea
Focul a cuprins ăntraga casă într-un timp foarte scurt. FOTO ISU Dobrogea
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a violat fiica vitregă, în vârstă de 13 ani, în perioada 2020 – 2024. Potrivit IPJ Constanța, la data de 11 aprilie, polițiști […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Constanța și Constanța Sud au descoperit în Portul Constanța, în cele patru containere care fac obiectul dosarului penal […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța, în patru containere, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ două milioane lei. […]
Be the first to comment