FOTO Moș Nicolae a adus bucurie și daruri pentru copiii din comuna Cumpăna

Moș Nicolae a adus bucurie și daruri pentru copiii din comuna Cumpăna. FOTO Primăria Cumpăna

Ziua de 6 decembrie 2024 a fost una plină de zâmbete și emoții pentru antepreșcolarii, preșcolarii și elevii cei mai mici din comuna Cumpăna. Moș Nicolae, impresionat de cumințenia și sârguința acestora de-a lungul anului, a poposit în localitate pentru a răsplăti eforturile lor, lăsând cadouri în ghetuțele atent pregătite.

Pentru ca magia să fie deplină, reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Cumpăna s-au transformat, pentru o zi, în spiridușii Moșului. Împreună, aceștia au distribuit nu mai puțin de 1.406 pachete cu dulciuri, oferind un strop de bucurie tuturor copiilor din comunitate.

Cadourile au fost împărțite astfel:

– 792 pachete pentru elevii claselor 0 – IV ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”;

– 101 pachete pentru antepreșcolarii creșei „Rază de Soare”;

– 454 pachete pentru preșcolarii celor trei grădinițe din localitate: Grădinița „Florilor” (156), Grădinița „Sfânta Maria” (178) și Grădinița „Paradisul Copiilor” (120);

– 59 pachete pentru copiii cu grad grav de handicap.

Cu ochi sclipitori și suflete pline de bucurie, cei mici au primit darurile cu entuziasm și au promis că, și în anul care vine, vor fi la fel de ascultători și silitori.

Această inițiativă, devenită o tradiție în comuna Cumpăna, reflectă grija și preocuparea administrației locale pentru copiii comunității. De la an la an, acest gest reușește să aducă mai mult decât daruri: zâmbete, căldură sufletească și speranță.

„Moș Nicolae este mereu generos cu cei mici din comuna noastră, iar noi, ca administrație locală, ne bucurăm să fim parte din această poveste. Este o datorie și, în același timp, o onoare să contribuim la bucuria copiilor din Cumpăna”, a spus Mariana Gâju.

Ziua de Moș Nicolae a devenit, astfel, un moment de comuniune și dăruire, ilustrând cât de puternică este legătura dintre administrația locală și comunitate. În Cumpăna, magia sărbătorilor începe cu un zâmbet de copil.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*