FOTO Lucrările pentru reabilitarea Centrului de Sănătate Năvodari au fost încheiate

Președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu a participat la predarea imobilului Centrului de Sănătate Năvodari. FOTO CJ Constanța

Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a Centrului de Sănătate Năvodari. Urmează a se face dotarea, avizarea unității sanitare și ulterior, darea sa în folosință.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a participat astăzi, alături de primarul Orașului Năvodari, Florin Chelaru, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, Bogdan Obadă, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Constanța, Cristina Mihaela Schipor și de întreaga echipă implicată în acest proiect, la predarea imobilului unde va funcționa această unitate sanitară către SCJU Constanța.

„Greul pentru noi abia acum începe. Zilele următoare vom demara procedurile de dotare cu echipamente medicale și mobilier a Centrului de Sănătate Năvodari. De asemenea, în paralel vom începe și demersurile de avizare și autorizare. Astfel, în momentul în care unitatea sanitară va fi complet echipată și va avea toate autorizațiile și avizele vom avea un centru complet funcțional, la standarde europene. Centrul de Sănătate Năvodari va deservi atât locuitorii orașului Năvodari cât și turiștii prezenți pe litoral în perioada estivală. S-a lucrat contra cronometru, dar consider că este un proiect vital pentru comunitatea noastră. Îmi doresc să îl inaugurăm cât mai repede posibil pentru ca pacienții din Năvodari și cei din nordul județului să poată beneficia de serviciile acestui centru”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Reabilitarea imobilului a fost realizată de către Primăria Orașului Năvodari iar Consiliul Județean Constanța va dota Centrul de Sănătate Multifuncțional Năvodari cu echipamentele medicale și mobilierul necesar desfășurării activității în cele mai bune condiții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*