Locuitorii comunei constănțene Mihai Viteazu vor beneficia în câteva săptămâni de o platformă modernă pentru colectarea gunoiului de grajd, de unde, ulterior, vor putea achiziționa îngrășământ organic pentru lucrările agricole.
Potrivit viceprimarului Adrian Costache, platforma a fost construită de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul unui proiect ce vizează reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Primăria Mihai Viteazu a realizat studiul de fezabilitate, iar de restul s-a ocupat integral MMAP. Valoarea lucrărilor a fost de 1.772.000 de lei, plus TVA, fiind cuprinse și toate utilajele necesare pentru transportarea gunoiului de la oameni și pentru a-l împrăștia. Locuitorii comunei vor aduce aici gunoiul de grajd, în loc să-l mai arunce pe la marginea localității, iar apoi vor putea achiziționa îngrășământ.
„Crescătorii de animale își curăță grajdurile și saivanele, apoi aduc acel gunoi pe platformă, sau îl luăm noi cu utilajele. Acolo este transformat în îngrășământ natural, în compost, care apoi se va întoarce la oameni, pentru a-l folosi în agricultură. Ridicarea gunoiului și depozitarea acestuia pe platformă nu îi va costa nimic pe oameni, dar compostul va fi vândut către aceștia la un preț modic, pentru a putea asigura acoperirea cheltuielilor de administrare ale platformei”, a declarat Adrian Costache.
Platforma de colectare a gunoiului de grajd a fost amenajată vizavi de sediul fostului CAP, pe o suprafață de un hectar, iar până acolo a fost realizat și un drum de acces, pietruit.
„Am realizat și un drum de acces către platformă, pietruit. Mai trebuie puţin amenajat, dar va fi gata în scurt timp pentru că nu este prea mult de făcut la el”, a explicat viceprimarul localității.
Întreaga lucrare este gata și, conform viceprimarului Adrian Costache, mai sunt necesare câteva documente pentru a putea fi recepționată și apoi dată spre folosință.
„Totul este realizat, iar acum îi așteptăm pe cei de la Ministerul Mediului, pentru că este lucrarea lor, să vină să facem recepția. Cred că în maximum două săptămâni se va face recepția. Așteptăm să mai fie eliberate câteva documente și imediat după ce acestea sunt primite, o să programăm recepția lucrării”, a mai spus el.
Ministerul Mediului a informat că aceste platforme sunt construite în conformitate cu standardele în vigoare, fapt care garantează că nitrații din gunoiul de grajd nu poluează apele subterane. În plus, exploatarea lor se face cu mijloace mecanizate, ceea ce conduce la obținerea unui îngrășământ organic de calitate. Fondurile pentru acest proiect sunt asigurate de Guvernul României, printr-un împrumut acordat de Banca Mondială.
Be the first to comment