FOTO Garda de Coastă a participat la Operaţiunea Comună „Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea – MMO Black Sea 2019”

Garda de Coastă a participat la exercițiul FRONTEX. FOTO Poliția de Frontieră

În perioada 7 mai – 15 iunie 2019, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, a participat la operaţiunea maritimă „Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea – MMO Black Sea 2019”, organizată de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX), desfăşurată la Marea Neagră.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Operațiunii Comune „Puncte Focale Maritime 2019”, iar scopul acesteia a fost de a asigura un înalt nivel de securitate a frontierei maritime externe a Uniunii Europene, prin implementarea unor activități operaționale cu scop multiplu – combaterea migrației ilegale, infracționalității transfrontaliere, pescuitului ilegal și poluării marine, precum şi căutarea și salvarea persoanelor aflate în pericol.

Astfel, FRONTEX, împreună cu EFCA (Agenția Europeană de Control al Pescuitului) și EMSA (Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă), a oferit sprijin autorităților naționale din România și Bulgaria care îndeplinesc funcții ale gărzilor de coastă, prin furnizarea de servicii, informații, echipament și pregătire, respectiv desfășurarea de activități comune pentru îmbunătățirea capacității de conștientizare a situației operaţionale, precum și a capabilităţii de reacție. Pe timpul derulării operaţiunii, un mijloc de mobilitate aeriană a asigurat supravegherea spațiului maritim din Marea Neagră, furnizând imagini în timp real către Centrele de Comandă și Control ale autorităților naționale din România și Bulgaria, respectiv către cele ale agențiilor europene participante.

De asemenea, în cadrul operaţiunii s-a pus accent şi pe pregătirea personalului, fiind desfăşurate activităţi teoretice şi practice, la care au participat reprezentanţi din cadrul agenţiilor europene şi ai statelor membre (România, Italia, Grecia, Spania), iar în calitate de observator un reprezentant din Ucraina, care au efectuat schimb de experiență și bune practici pentru îmbunătățirea modului de coordonare și intervenţie. Astfel, la Constanța, a avut loc pe 12 iunie 2019 un seminar organizat în domeniul căutării și salvării persoanelor aflate în pericol pe mare. Acesta a fost urmat pe data de 13 iunie de un exerciţiu de căutare şi salvare.

Garda de Coastă din România a participat la operațiune cu 11 mijloace de mobilitate navală, fiind efectuate 39 misiuni (peste 1.000 ore patrulare), iar împreună cu reprezentanții Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (ANPA) au monitorizat 700 nave și ambarcațiuni, fiind efectuate 90 de acțiuni de abordare și control polițienesc și al pescuitului.

Rezultatele au constat în identificarea şi reţinerea, cu sprijinul unui mijloc de mobilitate aeriană, a echipajului unui pescador sub pavilion Turcia, care desfăşura activităţi de pescuit ilegal în apele teritoriale româneşti, salvarea unor persoane aflate în pericol în Marea Neagră, precum şi mai multe acțiuni de prevenire şi combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat de către agențiile naționale care implementează funcțiile Gărzilor de Coastă.
Menționăm faptul că „Operațiunea Comună Puncte Focale Maritime 2019”, la care au luat parte polițiștii de frontieră români, este finanțată de Uniunea Europeană și coordonată de Agenția Frontex, iar responsabilitatea informațiilor din materialul de presă aparține Poliției de Frontieră Române.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*