FOTO Festivalul de Lupte și Reconstituiri Istorice „DAPYX 2022” de la Medgidia, un real succes pentru a cincea oară

Festivalul de Lupte și Reconstituiri Istorice „DAPYX 2022”, un real succes. FOTO: Primăria Medgidia

Municipiul Medgidia a fost, în perioada 20 – 22 mai, gazda celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Jocuri și Reconstituiri Istorice DAPYX, 2022.

Pe parcursul celor trei zile de festival, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei” au prins viață principalele perioade istorice care au marcat istoria umanității: Antichitate, Evul Mediu, Epocile Modernă și Contemporană.

Inspirația evenimentului este constituită de faimosul rege get Dapyx, străvechi stăpânitor și erou al ținuturilor dobrogene, care a refuzat să se predea Imperiului Roman, luptând până la moarte, în luptele geto-romane din anii 29 – 28 a. Chr.

Este al cincilea an în care, sub sloganul „La Medgidia, eroii nu mor niciodată!” municipiul Medgidia a fost locul preferat de întâlnire al iubitorilor de istorie și muzică de calitate cu membrii asociațiilor culturale și cu artiști de talie națională și internațională.

Evenimentul a debutat cu o impresionantă paradă desfășurată pe arterele principale ale municipiului cu participarea sutelor de membrii ai asociațiilor și grupurilor de reconstituiri istorice prezente la eveniment. Printre aceste asociații s-au aflat:

  1. Asociația Culturală Tomis;
  2. Asociația Cavalerul Danubian;
  3. Asociația Amicii Muzeului;
  4. Asociația Enciclopedia Dacică;
  5. Asociația Castrum Novis;
  6. Cavaleria Teutonă;
  7. Vulturii din Țara Călatei;
  8. Asociația Via Praetoria;
  9. Asociația Ancient Thrace;
  10. Ordinul Cavalerilor de Mediaș;
  11. Asociația Redescoperă Istoria;
  12. Asociația Ignis Vultus;
  13. Asociația de reconstituiri istorice Ferdinand I;
  14. Asociația Astra Dobrogeană;
  15. Asociația Română a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale;
  16. Cercetașii Dapyx din Medgidia.

La finalul fiecărei zile, iubitorii de spectacole au fost încântaţi să participe, în arena Stadionului Municipal „Iftimie Ilisei”, la reconstituiri ale unor bătălii celebre din istorie, precum ultima luptă a regelui Dapyx și lupta de la Vidin împotriva Pașei Osman Pazvantoglu.

Serile acestui eveniment major pentru municipiul Medgidia au stat sub semnul muzicii de calitate, prin prezența trupelor și artiștilor consacrați precum: Surorile Osoianu, Lupii lui Calancea, Millenium, Iuliana Beregoi, Connect-R, Smiley și Vasilis Karras cu band-ul.

Ultima seară a festivalului a reunit membrii asociațiilor culturale și publicul prezent într-o distractivă bătălie cu perne pe Stadionul „Iftimie Ilisei”.

Finalul programului a fost marcat print-un inedit foc de artificii dublat de un joc de lasere menite să desăvârșească un eveniment grandios care pe parcursul a trei zile a încărcat întregul municipiu Medgidia cu emoție, suspans și culoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*