Consiliul Județean Constanța a anunțat că a fost emis Ordinul privind începerea execuției lucrărilor în cadrul proiectului „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”.
Astfel, începând de joi, 27 octombrie, vor fi executate lucrări ce constau în restaurarea, consolidarea, protecția și conservarea monumentului istoric și a mozaicurilor interioare, precum și restaurarea plasticii fațadei și a acoperișului. De asemenea, obiectivul va fi dotat cu instalații și echipamente pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție, precum și pentru expunerea și protecția patrimoniului cultural mobil și imobil.
„Încep îndelung așteptatele lucrări de restaurare și reabilitare a Edificiului Roman cu Mozaic, o moștenire culturală unică din Sud-Estul Europei, pe care este esențial și obligatoriu să o punem în valoare. În urma lucrărilor, obiectivul va fi accesibil și persoanelor cu dizabilități, așa cum este firesc, iar dotările multimedia vor facilita interacțiunea cu toate categoriile de public. Sper ca lucrările să fie finalizate cât mai repede, pentru ca turiștii și cetățenii acestui județ să se poată bucura de acest deosebit monument istoric”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
Conform graficului de execuție, finalizarea lucrărilor este estimată pentru luna noiembrie a anului 2023. Valoarea totală a contractului este de 9.869.677 lei, fără TVA.
Be the first to comment