FOTO După ce a rămas fără permisul de conducere, un individ din 23 August și-a dus mașina în fața Poliției Rutiere și i-a dat foc

Mașina a fost lăsată lângă sediul Poliției Rutiere, iar proprietarul i-a dat foc. FOTO CTnews.ro

Supărat că a fost prins de prea multe ori și sancționat de polițiștii de la rutieră, care au culminat cu reținerea permisului de conducere, un individ din localitatea 23 August a ales un mod inedit de a protesta. A dus mașina în fața sediului Poliției Rutiere și i-a dat foc. Drept urmare, a ajuns în spatele gratiilor, fiind reținut de polițiști.

Incidentul a avut loc în jurul orei 13.15, când polițiștii din cadrul Secției 4 și pompierii ISU Dobrogea au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul I.C. Brătianu, în fața sediului Serviciului Rutier Constanța, are loc un incendiu la un autoturism.

Incendiul a fost stins repede de către pompieri, care au stabilit că focul a fost pus intenționat, interiorul autoturismului fiind afectat de flăcări și fum. Polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unui protest spontan privind măsurile luate de polițiștii rutieri împotriva sa, un bărbat de 33 de ani din localitatea 23 August și-ar fi incendiat autoturismul.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, în perioada 2016 – 2020, bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional de 7 ori de polițiștii rutieri pentru:

  • nefolosirea centurii de siguranță – 3 ori,
  • viteza excesivă  – o dată,
  • ITP expirat – o dată

În cursul dimineții de 25 februarie, i-a fost reținut permisul de conducere în Eforie Nord, după ce a fost observat de un echipaj în timp ce circula dinspre Eforie Sud și a efectuat o depășire în zona unui indicator de depășire interzisă.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propuneri corespunzătoare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*