Nu contează dacă este zi sau noapte. La Peștera și în satele învecinate nu îți e frică să te plimbi pe străzi. Copiii nu au nevoie de paznic la școală, iar instituțiile publice nu se ascund după garduri înalte și porți ferecate cu lacăte. Un sistem implementat de primarul Valentin Vrabie a făcut ca localitățile să fie îmânzite de camere video.
Vrabie spune că a decis amplasarea camerelor de supraveghere atât în Peștera cât și în Izvoru Mare, Ivrinezu Mic și Ivrinezu Mare. Imaginile sunt centralizate într-un singur loc – la sediul Poliției Locale Peștera.
Totul a pornit în anul 2011 atunci când au fost montate primele camere video în instituțiile publice. Astfel, Primăria, școlile, bisericile și căminele culturale nu au mai fost ținta hoților. Investiția era una importantă – 17.000 Euro, dar rezultatele i-au dat dreptate primarului. Infracționalitatea a scăzut la cel mai mic nivel din tot județul Constanța. Partea a doua a proiectului a fost finalizată recent. Acum există camere în intersecții, la intrarea și la ieșirea din fiecare localitate.
“În total avem 34 camere de supraveghere. Dacă în 2008 cetățenii nu aveau nici măcar speranțe, acum au pretenții, ceea ce e un lucru bun. Eu, ca primar, trebuie să le satisfac aceste dorințe.
Avem o comună întinsă pe 21.000 hectare, din care 600 hectare sunt de teren intravilan. Cu trei polițiști comunitari era greu de supravegheat totul”, a explicat Valentin Vrabie pentru Constanța News.
Valoarea totală a proiectului este de 37.000 euro, sumă care a fost asigurată din resursele Primăriei Peștera.
Be the first to comment