Tradiția cultivării viței de vie este una dintre cele mai vechi pentru spațiul cuprins între Dunăre și Mare, pe dealurile dobrogene cu sol calcaros, arse de soare și binecuvântate de o climă care oferă condiții ideale pentru producerea licorii prin care strămoșii noștri își imaginau că pot ajunge mai aproape de zeii lor. Dobrogea este vestită pentru vinurile sale, o tradiție adusă aici încă din antichitate de către coloniștii greci și romani, dar care și-a creionat propria personalitate abia în ultima sută de ani. Soiuri internaționale celebre (aduse, în general, din Franța și Italia) au găsit aici condiții pefecte de a evolua și a oferi un vin cu personalitate puternică, unică, podgorii precum cele de la Murfatlar sau Niculițel punând Dobrogea pe harta vinurilor internaționale.
În urmă cu doar opt ani, în apropiere de Murfatlar, la Valu lui Traian, a apărut și și-a făcut un nume din ce în ce mai apreciat printre vinurile dobrogene podgoria și crama Gabai. Povestea începe cu mai bine de 25 de ani în urmă, când un anume Preda, căruia vecinii îi spuneau „al lui Gabai”, a pus bazele actualei podgorii.
„Am moștenit pasiunea pentru producerea vinurilor dobrogene de la cei bătrâni, iar plantația și crama cu care am pornit la drum au fost înființate de către socrul meu, Ion Preda, alături de care m-am implicat, ulterior, în ceea ce a devenit pasiune și mod de viață”, povestește vinificatorul și unul dintre proprietarii Cramei Gabai, Gabriel Bercea.
Până în anul 2015, producția obținută pe cele trei hectare cultivate cu viță de vie a fost doar pentru consum propriu. Atunci a apărut ideea de a pune bazele unui brand propriu, însă drumul nu a fost simplu.
„Abia după 2015 începe povestea Gabai, pentru că atunci ne-am gândit să facem primii pași pe această piață deosebit de competitivă. Dealtfel, acest lucru s-a întâmplat ceva mai târziu, prin 2018, când vinurile noastre au ajuns în piață. Apoi, a venit pandemia, ne-a mai ținut un pic pe loc și a fost destul de greu, mai ales că noi aveam vinurile distribuite numai prin HORECA. În ultima perioadă lucrurile au început să revină și suntem pe făgașul cel bun”, rememorează Gabriel Bercea.
Inițial, pentru a putea produce cantitatea necesară de vin, producția proprie a fost completată cu mici cantități obținute de la vecini, în special de la Murfatlar.
„Până acum, am mers pe o producție între 20-40 de mii de sticle anual, pe care le obțineam din strugurii de pe cele trei hectare pe care le-am avut inițial, la care se adaugau mici cantități pe care le obțineam din zonă, de la vecinii noștri, de la Murfatlar și din apropiere. În 2022, am înființat o nouă plantație, de opt hectare, și acum avem un total de 11 hectare, iar ca perspectivă de dezvoltare, abia peste trei ani de zile estimăm să folosim struguri doar din producția proprie, când vom culege prima recoltă de pe noua plantație”, explică vinificatorul constănțean.
În momentul de față, vinurile Gabai pot fi găsite în restaurantele de pe litoral, dar și din țară (București, Timișoara, Brașov, Arad, dar și zona Tulcea, Galați, Brăila), precum și în magazinele de specialitate, însă pentru o experiență completă se recomandă o vizită la Crama Gabai, situată în apropiere de Constanța, la Valu lui Traian. Oferind o splendidă panoramă asupra dealurilor de la Murfatlar, în apropiere de vestita carieră de cretă și de ansamblul rupestru de la Basarabi, vizita în via Gabai vă va conduce într-o poveste de obținere a vinurilor de calitate.
„Organizăm degustări pentru grupuri, care încep cu o vizită în vie, în care specialiștii noștri explică întregul proces de producere a vinului, apoi încheiem în cramă, unde se degustă vinurile pe îndelete și pot spune că avem vizitatori din toată lumea”, spune Gabriel Bercea.
Experiența vizitării cramei de tip „family boutique”, la prețul de 150 de lei / persoană, oferă garanția petrecerii a câtorva ore de calitate, vizitatorii având posibilitatea de a degusta cinci tipuri de vin, completate cu un platou de brânzeturi și fructe uscate, astfel încât aceștia să poată distinge cât mai corect personalitatea fiecărui soi.
„Zona pe care cultivăm este pe un sol calcaros, fapt ce ajută la păstrarea acidității, vinurile ies minerale, cu aciditate bună și nivel corect de zahăr, care se reflectă în alcool. Avem un feed-back foarte bun pentru Muscat Ottonel și pentru Feteasca Neagră, care sunt vinurile cele mai apreciate de la Gabai. Evident, nici celelalte vinuri din vinoteca noastră nu sunt departe, dar acestea două sunt foarte căutate și ne-au făcut cunoscuți printre iubitorii de vinuri de calitate”, explică Gabriel Bercea.
Crama Gabai se alătură unor alte crame cunoscute din zonă și propune deschiderea unui nou drum al vinului, un drum pe care iubitorii de vin să poată face degustări ale soiurilor dobrogene, bucurându-se, în același timp, de atracțiile turistice din zonă.
„Drumul vinului dobrogean ar fi o idee bună, mai ales că în ultimii ani au apărut multe podgorii private, iar acesta este un lucru bun care se resimte și în calitatea vinurilor de pe piață și în faptul că oamenii au început să înțeleagă ce presupune un vin bun și să aprecieze vinurile de calitate”, a concluzionat Gabriel Bercea.
Așadar, cei care doresc să încerce experiența unei degustări de vinuri dobrogene de calitate sunt așteptați de către gazdele primitoare de la Crama Gabai, în Valu lui Traian, pe str. Complexului, nr.30. Odată cuceriți de aroma vinurilor Gabai, pentru comenzi vă stă la dispoziție siteul producătorului dobrogean de vinuri: cramagabai.ro.
Be the first to comment