De foarte mulți ani, copiii și tinerii din comuna constănțeană Gârliciu și-au dorit să beneficieze de o sală de sport modernă, în care să-și poată desfășura activitățile sportive. Acum, visul lor prinde contur! Administrația publică locală a demarat recent proiectul de construire a unei săli de sport cu tribună de 102 locuri.
“Sănătatea copiilor noștri este foarte importantă, atât cea fizică, cât și cea mentală. Nu degeaba se spune că o minte sănătoasă se menține într-un corp sănătos. Indiferent de vârstă, activitatea fizica ne ajută să ne menținem sănătoși și inteligenți. De aceea, este important să cultivăm dragostea pentru activitatea fizică de la o vârstă cât mai fragedă, iar această sală de sport ne va ajuta să le oferim copiilor și tinerilor din comuna noastră un cadru propice, cu condiții civilizate, de a face sport, atât în timpul orelor de școală, cât și în timpul liber”, a declarat, pentru CTnews.ro, primarul comunei Gârliciu, Anica Tufă.
După ce, la începutul lunii martie, se primise confirmarea aprobării finanțării, de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, Consiliul Local al comunei a făcut pașii următori în derularea proiectului.
“În luna aprilie, consilierii au fost chemați să aprobe achiziționarea serviciului de execuție a documentației de proiectare pentru acest obiectiv (faza SF / DALI – Studiu de Fezabilitate / Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție), iar acum Primăria Gârliciu a demarat achiziția directă prin SEAP (Serviciul Electronic de Achiziții Publice) a documentației tehnico-economice, în urma căreia vor fi făcute studii de teren (geotehnic și ridicare topografică), studiu de fezabilitate / DALI, documentația pentru Certificatul de Urbanism și documentația de avize”, a explicat Anica Tufă.
Valoarea achiziției publice, pentru documentația de proiectare, se ridică la suma de 90.000 lei. Conform proiectului standard pentru realizarea unei săli de sport școlare de TIP A, noua construcție va consta din sala de sport propriu-zisă, plus spații dedicate vestiarelor și conexe (circulații, grupuri sanitare, spații tehnice). Dimensiunea maximă a suprafeței de joc este de 47m x 51m, cu regim de înălțime P+1, având o înălțime maximă, la cornișă, de 10 metri. Suprafața construită va fi de 1030 mp, iar cea desfășurată de 1270 mp.
Construcția noii săli este finanțată de la CNI, în timp ce administrația publică locală pune la dispoziție terenul necesar, situat pe actualul teren de sport al școlii gimnaziale din localitate.
Be the first to comment