Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat doi bărbați în timp ce transportau cu ajutorul unei ambarcațiuni cantitatea de 150 de kilograme de pește proaspăt, pentru care nu dețineau documente justificative. Totodată, în barcă au fost descoperite și 1.770 metri de plase de pescuit.
Potrivit Gărzii de Coastă, duminică dimineață, în jurul orelor 03.00, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au supravegheat o ambarcațiune cu motor, în zona lacului Sinoe – Canalul 2, în care se aflau două persoane. Observând faptul că acestea scoteau din apă plase pentru pescuit, persoanele au fost somate și interceptate de polițiștii de frontieră, ocazie cu care au fost descoperiți 14 saci din plastic, care conțineau plase de pescuit cu captură de pește, diferite specii. În urma verificărilor suplimentare s-a constatat faptul că lungimea plaselor este de 1.770 de metri și cantitatea de pește este de 150 de kilograme.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar plasele, ambarcațiunea și motorul aferent au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
Polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „deținerea și transportul de pește, fără documente legale și deținere/ pescuitul cu unelte, scule neautorizate și pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”.
Be the first to comment