FOTO Bărbat din Cernavodă cercetat pentru tăinuire și delapidare după ce a fost prins cu sute de litri de combustibil, deținut ilegal

Flagrant, urmat de percheziție într-un dosar de tăinuire și delapidare

Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au depistat un bărbat, despre care existau suspiciuni că ar fi efectuat operațiuni ilegale cu produse petroliere. La domiciliul acestuia, oamenii legii au găsit peste o jumătate de tonă de combustibil, fără acte de proveniență.

Potrivit IPJ Constanța, în urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și delapidare, în cursul zilei de luni, 10 mai, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța, din cadrul SRPT Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au depistat în flagrant delict un bărbat de 41 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism, în orașul Cernavodă, 300 de litri de motorină care ar proveni de la o navă ce tranzita fluviul Dunărea.

După acțiunea de prindere în flagrant, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în urma căruia au fost ridicați, în vederea indisponibilizării, 480 de litri de motorină și 150 de litri de benzină, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

De asemenea, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*