FOTO Au venit cu sacoșile de marijuana în Vama Veche, iar când au dat cu ochii de jandarmi, au fugit în mare

Plamte de canabis găsite în cortul unor turiști. FOTO GJM Tomis

Jandarmii au surprins în Vama Veche trei persoane care aveau asupra lor două pungi cu substanță vegetală, dar și o pungă autosigilantă transparentă în care erau șapte folii de aluminiu cu muguri vegetali de culoare verde.

În după amiaza de luni, 6 august, în jurul orei 16.30, jandarmii Grupării Mobile Constanţa care se aflau în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în Vama Veche, au observat un tânăr cu un comportament suspect, care a început să se agite la vederea echipajului. A fost somat, s-a oprit și i s-a făcut controlul corporal sumar. Asupra acestuia, jandarmii au mai găsit șapte folii de aluminiu, de forma unor bile ce conțineau în interior, muguri vegetali de culoare verde. A spus că le-a cumpărat din zona corturi, de la doi cetățeni străini și că dorea să le vândă.

Echipajul s-a deplasat și a identificat, la o terasă, doi cetățeni străini care au început să se agite la vederea jandarmilor. Unul dintre ei a luat-o la fugă spre mare, având în mână o sacoșă cu o substanță vegetală. A fost somat, nu s-a oprit, dar a aruncat din mână sacoșa, înainte de a intra în apa mării. A fost prins și împreună cu prietenului lui au fost conduși și li s-au controlat bagajele. Surpriză, în bagaje au mai găsit o sacoșă cu substanță vegetală cu miros înțepător.

Cei trei au fost conduși și predați DIICOT –Serviciul Teritorial Constanța și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.

Reamintim că și sâmbătă dimineața, jandarmii Grupării Mobile Constanța, au surprins trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, în timp ce intenționau să pună în vânzare 71 de comprimate ecstasy, aproximativ 13 grame amfetamină sub formă pulverulentă și 2 grame de cannabis, pe rază stațiunii 2 Mai-Vama Veche. În urmă probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța a dispus reținerea pe bază de ordonanță a celor trei tineri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*