FOTO Acțiune de amploare a poliției în zona gărilor CFR din județul Constanța

Polițiștii și jandarmii au verificat și legitimat persoanele aflate în Gara CFR Constanța. FOTO CTnews.ro

Începând cu ora 6.00, mai multe echipaje de poliție de la transporturi, rutieră și ordine publică desfășoară o acțiune în zona gărilor din Constanța, Medgidia, Mangalia și Cernavodă.

Știre în curs de actualizare

“În această dimineață, Poliția Română, prin Direcția de Poliției Transporturi, desfășoară o acțiune la nivel național, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona stațiilor CFR.

Timp de 4 ore, peste 1.400 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică vor desfășura controale în zona a 324 de stații de cale ferată.

Se are în vedere depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea oricăror fapte ilegale.

În activități sunt angrenați și jandarmi, polițiști locali și colegi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*