Un grav accident rutier s-a produs în dimineața de luni în municipiul Constanța, pe bulevardul Al. Lăpușneanu, la intersecția cu strada Farului.
Se pare că un șofer care circula dinspre zona Dacia a oprit pentru a vira la stânga, dar a fost lovit din spate de o altă mașină și proiectat pe contrasens unde a avut loc un alt impact, cu două mașini care circulau din sens opus. Potrivit cadrelor medicale ale Serviciului de Ambulanță, au fost înregistrate trei victime, dar toate sunt stabile, conștiente, fiind transportate la Spitalul Județean pentru investigații medicale suplimentare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Reprezentanții bisericii „Sf. Dumitru” din Constanța (zona Delfinariu) vor aduce un strop de bucurie în sufletele a 32 de copii, cu vârstele între 3 și 16 ani, de la Centrul de primiri urgențe copii abuzați […]
Adrenalina și distracția vor fi ingredientele principale ale activităților organizate cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Copilului în Constanța. Astfel, potrivit Primăriei Constanța, marți, 1 iunie, de la ora 10.00, cei mici sunt invitați să […]
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a aprobat, prin ordin de ministru, noi reglementări privind agrementul nautic. Schimbările sunt legate de zonele în care pot avea loc sporturile nautice. Concret, cei care vor să desfășoare activități de […]
Be the first to comment