FOTO Accident foarte grav la Cobadin, cu patru victime. A intervenit elicopterul SMURD

În urma accidentului a rezultat rănirea a patru persoane. FOTO ISU Dobrogea

Un grav accident rutier s-a produs marți după amiază, în jurul orei 14.40, la ieșirea din localitatea Viișoara, în care au fost implicate trei autoturisme.  La locul accidentului au intervenit un echipaj al descarcerării și elicopterul SMURD.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în cursul zilei de 26 decembrie, un bărbat, de 30 de ani, a condus un autoturism pe DN3, pe raza comunei Cobadin, la ieșirea din Viișoara, dinspre localitatea Băneasa către Constanța. Aici ar fi efectuat manevra de întoarcere, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula dinspre Constanța către Băneasa. În urma impactului,  cel din urmă a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală gravă a șoferului din al doilea autoturism, precum și a celor doi pasageri din același autoturism.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, printre care și elicopterul SMURD, și un echipaj al descarcerării din cadrul ISU Dobrogea. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, un pacient care a fost găsit în coma, a fost intubat și preluat de elicopter. Un copil de 4 ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, o femeie cu traumatism de membru superior și una de membru inferior. Primii trei pacienți au fost transportați cu ambulanțele la spital, cea de-a patra victimă refuzând însă transportul.

Accidentul este anchetat în continuare de către lucrătorii Serviciului Rutier.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*