FOTO Academia de vara Atlantykron de la Capidava a ajuns la ediția 33: conferință în direct cu NASA

Academia de vara Atlantykron de la Capidava a ajuns la ediția 33. FOTO: Asociația Atlantykron

Ediția din acest an a Academiei de Vară pentru Tineret, Știință, Viitorologie și Science Fiction Atlantykron poartă numărul 33 și se va desfășura între 29 iulie și 5 august, ca de obicei, pe insula „Inelul de Piatră” de la Capidava.

În acest an, sub genericul „Inspiration” și sub sloganul „Legenda continuă”, Atlantykron dovedește că rămâne singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiție de 33 de ani și, potrivit multor invitați speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură și departe de civilizația urbană, are ca scop accesul la cunoaștere al tinerilor și reunește experți de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel și predau gratuit cursuri tinerilor interesați) și tehnologie de ultimă generație, pe o insulă care are mai puțin de un kilometru pătrat. Aici se desfășoară demonstrații științifice și cursuri de artă sau de comunicare așa cum în nicio școală nu se predau, cei aproximativ 400 de participanți stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.

„Atlantykron este mai mult decât o școală de vară, mai mult decât o tabără, mai mult chiar decât o academie, așa cum se auto-definește. Este o școală a vieții cu însușirea unor cunoștințe esențiale pentru o societate a viitorului, într-un cadru total informal, dar cu suficiente reguli de disciplină și conviețuire civilizată în societate, un cadru favorizat de această insulă minunată de la Capidava care se numește Inelul de Piatră, unde se desfășoară totul timp de o săptămână pe an. Descoperită la începutul anilor ’90 de scriitorii de SF, de cei care vedeau viitorul și căutau să-l prefigureze, Alexandru Mironov fiind un personaj cheie în acest context, renumele acestei academii multidisciplinare acum s-a extins mult în lume. Participanți tineri vin din multe colțuri ale lumii, mulți cu părinții sau deja cu copiii lor, să-i asculte pe specialiști de vârf în domeniile lor. Unii din participanți s-au format aici și acum își aduc proprii copii să guste din această aventură umană, socială și științifică, multidisciplinară și inedită, care se numește Academia Atlantykron. Mulți ani înainte Atlantykron!”, declară cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu.

De-a lungul celor 33 de ani, Academia Atlantykron a reunit mulți liceeni și studenți care au fost îndrumați în carierele lor de către lectorii și invitații speciali, o parte dintre ei devenind cercetători și oameni de știință, scriitori și jurnaliști, antreprenori, specialiști în marketing și relații publice.

Multe evenimente și idei sunt transmise de la fața locului pe internet și, pe de altă parte, în fiecare zi este asigurată comunicarea cu invitații virtuali prin intermediul videoconferințelor – devenite tradiție pe insulă de aproape 20 de ani. Ca o idee, în anii 90, participanții aveau ca „unelte” doar pixul și hârtia, ori mașina de scris, iar primul computer 386 a ajuns pe legendara insulă în 1993, iar prima conexiune stabilă la Internet a fost asigurată în 2001. În 1999, de pe insulă se observa eclipsa de soare.

Printre activități se vor număra deja tradiționala videoconferință în direct cu NASA privind misiunea Curiosity de pe Marte, dar și noua misiune Perseverance, cursuri dedicate științei și literaturii, lansări de carte, conferințe pe teme diverse, pornind de la fizică până la dezvoltare personală. De asemenea, în cadrul Academiei Atlantykron va fi lansat Centenarul GOPO (centenarulgopo.ro). Fundația Gopo împreună cu Pro ECO-TUR București doresc să transforme anul viitor într-o aniversare specială, cu ocazia împlinirii, pe 1 mai 2023, a o sută de ani de la nașterea marelui artist cineast român care a fost Ion Popescu-Gopo.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*