Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, s-a ales cu un dosar de cercetare penală după ce, în cursul zilei de sâmbătă, 8 octombrie, a provocat un grav accident rutier, petrecut în Mangalia, în urma căruia un motociclist a ajuns în spital.
Astfel, în jurul orei 13.05, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 39, între municipiul Mangalia și localitatea 2 Mai. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie de 63 de ani, și o motocicletă, condusă de un bărbat de 56 de ani. Conform primelor cercetări, într-o curbă, conducătoarea auto ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi acroșat motocicleta, care circula din sens opus.
În urma impactului, motocicleta a luat foc, iar bărbatul a fost rănit grav. Acesta, conștient, cu diverse fracturi de membre și traumatisme, a fost transportat la Spitalul Județean Constanța.
Surse judiciare au precizat că la volanul autoturismului s-ar fi aflat fostul ministrul al Justiției, Monica Macovei. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Be the first to comment