Forțele Navale Române au anunțat vineri, 7 iulie, printr-un comunicat de presă, că distrugerea barajului de pe Nipru a avut impact zero pentru România și nu au fost observate poluări în sectorul maritim românesc din Marea Neagră.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), după distrugerea barajului de pe Fluviul Nipru, de la Nova Kahovka, de către Federația Rusă (5/6 iunie), specialiștii Forțelor Navale Române de la Direcția Hidrografică Maritimă au monitorizat, cu atenție, situația deplasării maselor de apă din nord-vestul Mării Negre, în scopul realizării predicțiilor privind apariția pericolului de mine în zona litoralului românesc.
„Din rezultatele studiilor efectuate, care au avut la bază date despre vânt și curenții de suprafață din zona de interes, nu au fost observate consecințe, ca efect direct al poluării de pe Nipru cu ulei tip mineral sau petrolier, în sectorul maritim românesc din Marea Neagră”, se precizează în comunicatul SMFN.
Astfel, debitul mare al Dunării, din perioada 12 – 26 iunie, a împiedicat ca posibile cantități de poluant să ajungă în zona de mică adâncime de pe litoralul românesc.
Înfloririle algelor, observate în imaginile satelitare analizate, au fost rezultatul nutrienților care au fost aduși de Dunăre. Concentrații mai ridicate de nitrați și nitriți, cu proveniență din Nipru, este posibil să se înregistreze în zona de mare adâncime a Mării Negre, dar acestea s-au combinat cu concentrațiile aduse de Dunăre. Din ultimele observații satelitare și din estimări, o mare parte din unda (pana) de poluant s-a concentrat în zona de mică adâncime (Odessa), care a fost direcționată spre țărmul ucrainean, în proporție semnificativă.
„În concluzie, datorită debitului mare al Dunării, înregistrat în luna iunie la gurile de vărsare, pericolul de poluare cauzat de distrugerea barajului de pe Fluviul Nipru nu a avut impact pentru sectorul maritim românesc din Marea Neagră. Unda de poluant a rămas concentrată în zona Golfului Nipru – Odessa, iar dispersia acesteia s-a produs în zona Odessa, sub formă de evantai. Direcția generală a curenților marini de suprafață pentru zona Nipru – Odessa este, preponderent, de la sud la nord, prezentând un vârtej anticiclonic la gura de vărsare a Niprului și două vârtejuri anticiclonice la gura de vărsare a Dunării, unul orientat spre Odessa, altul spre Sfântu Gheorghe, datorită distribuției de evantai la gurile de vărsare ale Dunării”, se precizează în documentul citat.
La data de 6 iulie, în zona românească a Mării Negre, nu au fost observate consecințe sau efecte directe ale poluării de pe Fluviul Nipru, pe termen scurt sau mediu. Distrugerea barajului de la Nova Kahovka a avut impact numai pentru zona Nipru-Odessa, debitul mare și curenții tip evantai de la gurile de vărsare ale Dunării având un rol important în devierea circulației curenților marini de suprafață din partea de nord-vest a Mării Negre.
Be the first to comment