Procurorii DNA au făcut un flagrant în Portul Constanța pentru prinderea unui lucrător vamal care primea mită. În acest caz sunt anchetate alte două persoane.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 septembrie 2024, față de inculpații: Oprea Marius, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, Petcu Dorel – Emanuel, fost lucrător vamal, în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, în prezent suspendat din funcție și angajat al unei societății ce oferă servicii portuare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; C.M., în prezent comisionar vamal al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită
„În prezenta cauză se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud încasează sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor și pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conțin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute.
Pentru a sensibiliza lucrătorii vamali de la controlul fizic, astfel încât să nu fie probleme cu mărfurile contrafăcute sau nedeclarate, sau pentru urgentarea formalităților vamale, importatorii obișnuiesc să dea mită între 500-700 dolari/container. Aceste sume pot urca în funcție de numărul de colete care fac obiectul confiscării, astfel, la cei 500-700 dolari se adaugă 30-50 dolari per colet, sume care ajung și la 10.000 de dolari per container pentru mărfurile interzise la import în UE” – DNA.
În concret, în perioada 20 mai 2024 – 27 august 2024, inculpatul Oprea Marius în calitatea menționată anterior, în exercițiul atribuțiilor de serviciu privind efectuarea operațiunilor de import și de tranzit a mărfurilor prin Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru alții de la persoane juridice și importatori, sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea formalităților vamale ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
„Astfel, inculpatul Oprea Marius ar fi contribuit la taxarea ilicită a containerelor cu mărfuri procesate în punctul vamal, facilitând concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă și mărfuri subevaluate.
De asemenea, inculpatul Oprea Marius ar fi avut rolul de colecta sumele de bani remise cu titlu de mită de către reprezentanții unor persoane juridice și importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud.
Imediat după colectarea sumelor de bani, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi preluat sumele respective din incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, pentru a-i transporta în zone de siguranță și de a fi împărțiți ulterior între membrii grupului.
În data de 12 septembrie 2024, inculpatul C.M. i-ar fi remis lucrătorului vamal Oprea Marius, în incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei, pretinși în mod indirect reprezentanților unor persoane juridice, importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud a unor mărfuri containerizate.
În contextul menționat mai sus, la data de 12 septembrie 2024, inculpatul Oprea Marius ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la inculpatul C.M. sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei.
La scurt timp după constatarea infracțiunii flagrante, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi luat discret de pe biroul din fața sa un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită și care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghițire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală.
În cursul zilei de 12 septembrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza județului Constanța, reprezentând sediul unei instituții publice și domiciliile unor persoane fizice” – DNA.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor, în autoturismul inculpatului Petcu Dorel – Emanuel, procurorii au găsit sumele de 12.300 de dolari și aproximativ 1.000 de euro.
În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.
La data de 13 septembrie 2024, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Be the first to comment