Anul trecut, în Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Misionar-Social, au fost cheltuiți în scop social-filantropic și educațional 7.995.686 lei (1.608.790 euro), care au ajutat 27.866 persoane.
Astfel:
– suma de 4.283.608 lei a fost folosită în scop filantropic pentru un număr de 1.195 persoane, din cele 28 de servicii sociale ale eparhiei (14 cantine parohiale, 3 centre de zi pentru copii, un centru de zi pentru vârstnici – închis în vară, un centru rezidențial pentru copii, un centru rezidențial pentru vârstnici, un centru de urgență – victime ale violenței, o casă protejată, 2 campus de tabără, un birou de consiliere, un cabinet medical, un birou Pro-Vita și un after-school);
– suma de 1.245.300 lei a fost folosită pentru 13.320 de persoane ca ajutor material (alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, lemne, etc.), iar alte 4.509 de persoane au fost susținute financiar cu suma de 1.234.440 lei (intervenții chirurgicale, tratamente medicale, renovat locuințe, plată facturi, etc);
– peste 13 instituții, însumând 1.070 de persoane, s-au bucurat de produsele alimentare primite din partea S.C. Selgros Constanța, prin proiectul Social-Filantropic „Masa bucuriei”, inițiat de către Patriarhia Română. Valoare – 422.469 lei;
– suma de 448.869 lei a fost folosită pentru cei 902 refugiați, care au primit cazare și masă completă în așezămintele bisericești din eparhie precum și organizarea a 9 transporturi umanitare pentru Ucraina;
– peste 7.000 de copii din mediul rural din eparhia noastră au primit, din partea Arhiepiscopiei Tomisului, ghiozdane complet echipate, dulciuri, alimente, încălțăminte și jucării prin proiectele desfășurate la nivelul eparhiei (Campania umanitară „De Crăciun, fii bun”, ediția a IV-a , „Daruri mici din suflet mare!”- campania de ghiozdane, 1 Iunie, „Foamea nu are sărbătoare” și „Hrănește, rogu-te, de Paști o familie săracă”) cu o valoare de peste 361.000 lei.
În decursul anului 2022, Arhiepiscopia Tomisului a desfășurat 29 de programe sociale care au acordat hrană, îmbrăcăminte și medicamente, au sprijinit educaţia copiilor, au inițiat campanii de sprijinire a vârstnicilor și a persoanelor cu diverse afecțiuni, au oferit consiliere și ajutor familiilor cu mulți copii, ori celor aflate în situații de risc social, persoanelor cu dizabilități, victimelor violenței domestice și persoanelor dependente de alcool.
Be the first to comment