Fetiță de un an și zece luni, găsită moartă, în putrefacție, lângă mama ei. Femeia ar fi cunoscută cu afecțiuni psihice

Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă după ce, în urma unui apel la 112, au descoperit, într-o locuință din Cernavodă, o fetiță de un an și 10 luni, moartă, aflată deja în stare de putrefacție. La vederea oamenilor legii, mama ar fi încercat să scape prin fugă.

Potrivit anchetatorilor, apelul la 112 ar fi fost făcut de bunica fetiței, care era îngrijorată că mama acesteia nu mai răspundea la telefon. Tot ea le-a spus polițiștilor că femeia ar suferi de afecțiuni psihice.

Când oamenii legii au ajuns la adresa respectivă au găsit copilul mort, înfășurat într-o folie de plastic, așezat într-o albie. După starea în care se afla trupul micuței, se pare că aceasta ar fi murit în urmă cu mai multe zile. Corpul ei a fost transportat la morgă, medicii legiști urmând să determine cu exactitate cauzele decesului.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat-o pe mama copilului, de 29 de ani, care a încercat să fugă în momentul în care a fost întrebată despre locația în care s-ar afla minora. Femeia a fost imobilizată, fiind condusă la sediul Poliției orașului Cernavodă, pentru audieri”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.

De asemenea, urmează să se stabilească și dacă mama micuței are discernământ.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, pentru stabilirea situației de fapt. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Trackbacks / Pingbacks

  1. Fetita de un an si zece luni gasita moarta, in putrefactie, langa mama ei. Femeia a incercat sa fuga la vederea politistilor - Stiri Iasi, anchete, investigatii, interviuri si satira politica
  2. Cazul fetiței găsite moartă în localitatea Cernavodă, în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*