Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează vineri, 28 iulie 2023, ora 8.30, festivitatea de absolvire a studenților militari și civili care și-au încheiat, anul acesta, studiile universitare de licență. Cu acest prilej, va avea loc și acordarea primului grad de ofițer studenților militari din Promoția 2023 „General Constantin Christescu – 100”, eveniment care se va desfășura în prezența Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, și a reprezentanților Statului Major al Apărării.
La Academia Navală din Constanța se pregătesc ofițeri pentru Forțele Navale Române, Ministerul Afacerilor Interne (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Garda de Coastă – Poliția de Frontieră) și ingineri pentru industria maritimă civilă. În anul 2023, au promovat studiile universitare de licență 294 de studenți. Dintre aceștia, 117 sunt absolvenți ai Secției Militare, din care 107 pentru Ministerul Apărării Naționale și 10 pentru Ministerul Afacerilor Interne, iar 177 de absolvenți sunt de la Secția Civilă.
Anul acesta, 5 dintre cei 117 absolvenți ai Promoției „General Constantin Christescu – 100” au finalizat studiile universitare de licență la specializarea Arhitectură Navală, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Be the first to comment