Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”, ediție jubiliară, aproape de start

Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”, aproape de start. FOTO: Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Stațiunea Mamaia va răsuna din nou de acordurile muzicii ușoare românești, odată cu revenirea așteptată a Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia”. După o pauză de 11 ani, evenimentul revine într-o ediție jubiliară ce marchează 60 de ani de la lansarea sa inițială. Iubitorii de muzică sunt invitați să participe la acest regal muzical în zilele de 25, 26 și 27 august 2023, începând cu ora 19.00, în Piațeta Perla din Mamaia.

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, au pus în scenă acest eveniment aniversar sub atenta prezentare a lui Liana Stanciu și Aurelian Temișan.

Programul celei de-a 60-a ediții a Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” promite trei zile pline de magie muzicală și amintiri frumoase. Voci iconice ale muzicii ușoare românești vor urca pe scenă alături de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară „Mamaia”, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Vineri, 25 august

Începutul evenimentului va fi marcat de prezența artiștilor precum Călin Geambașu, Florentina Ciuna, Narcisa Suciu, Xenti și Andreea Runceanu, Alexandra Ungureanu, Carmen Trandafir, Andrei Bănuță, Romanița Duminică, K1, Direcția 5 și Holograf, care vor susține recitaluri de neuitat. Serata va cuprinde și momente emoționante de omagiere a unor voci remarcabile, precum Mihaela Runceanu și Mădălina Manole, alături de decernarea de trofee pentru contribuția adusă în cadrul Festivalului „Mamaia”.

Sâmbătă, 26 august

Cea de-a doua zi a festivalului va aduce pe scenă nume consacrate precum Jazzy Jo, Anca Țurcașiu, Corina Chiriac, Horia Moculescu, Dani Ionescu, Proconsul, Anca Florescu, Gabriel Cotabiță și Aurelian Temișan cu un minirecital. Recitalurile din această seară vor fi susținute de Proconsul și Cargo. De asemenea, vor avea loc momente de remember și decernări de trofee pentru personalitățile care au contribuit la prestigiul festivalului.

Duminică, 27 august

Ultima zi a festivalului va fi iluminată de prezența artiștilor Gabriela Atanasov, Călin Goia (Voltaj), Silvia Dumitrescu, Cristina Vasiu, Loredana, Sergiu Cioiu, Miki (K-pital), Ana Maria Roșu și Vlad Nicolici. Recitalurile serii vor fi susținute de Voltaj și Loredana cu Banda Agurida. Încheierea va fi marcată de momente de remember și decernări de trofee în onoarea celor care au contribuit în mod semnificativ la istoria Festivalului „Mamaia”.

Biletele pentru acest eveniment special pot fi achiziționate online prin platforma https://festivalmamaia.cinemagia.ro sau de la casieria Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”. Tarifele biletelor variază în funcție de categorie, începând de la 28 de lei pentru biletele întregi, 7 lei pentru copii, elevi și studenți, și 14 lei pentru pensionari. Abonamentele pe durata celor trei zile de festival nu sunt disponibile.

Pentru informații actualizate și eventuale modificări, puteți accesa site-urile www.cctb.ro și www.centruljeanconstantin.ro, aplicația mobilă CulTur Up, precum și paginile de socializare Facebook ale Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*