Festivalul Internațional Turco-Tătar așteaptă astăzi vizitatorii în Medgidia, Mangalia și Techirghiol

Parada portului turco-tătar. FOTO UDTTMR
Parada portului turco-tătar. FOTO UDTTMR

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România continuă seria manifestărilor din cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco – Tătar, eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, cu o serie de activități care se vor desfășura în localitățile Medgidia, Mangalia și Techirghiol. Ansamblurile participante la festival vor vizita obiective turistice, vor avea întâlniri cu reprezentanți ai comunității tătare din cele trei localități constănțene, ziua urmând a se încheia cu câte un program artistic, ce va avea loc de la ora 18.00 pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” din Medgidia, în piațeta Casei de Cultură din Mangalia și pe faleza orașului Techirghiol.

Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar reunește ansambluri reprezentative ale comunității tătare din România, invitați din străinătate și, în spiritul multiculturalității specifice Dobrogei, ansambluri reprezentative ale altor minorități naționale din România.

Festivalul Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar este o manifestare cu tradiție pentru comunitatea tătară, un mesager al valorilor identitare, dar și al respectului de care se bucură minoritățile naționale din România.

Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco – Tătar este organizată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*