Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Dan Spătaru” la a XI-a ediție

Festivalul "Dan Spătaru" din Medgidia
Festivalul "Dan Spătaru" din Medgidia

Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Dan Spătaru” a ajuns la a XI-a ediție și se desfășoară în perioada 30 septembrie – 02 octombrie la Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”. Organizat de Consiliul Local Medgidia și Primăria Municipiului Medgidia în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, festivalul reunește an de an voci extraordinare din toate colțurile lumii. Ca în fiecare an, și anul acesta preselecția peste care concurenții au trebuit să treacă a fost una drastică, iar organizatorii au selectat cei mai buni interpreţi.

În ediția de anul acesta vor participa 23 de concurenți, din România, Bulgaria, Italia, Republica Moldova, Federația Rusă, Maldive, Turcia, Ucraina şi Vietnam. Conform regulamentului festivalului, concurenții vor interpreta câte o piesă din repertoriul celui care dă numele festivalului, regretatul artist Dan Spătaru, cetățean de onoare al municipiului.

Festivalul se va desfășura pe parcursul a trei seri, din care primele două seri sunt destinate concursului. Pe perioada celor două seri va avea loc concursul de interpretare, pe durata căruia fiecare dintre concurenți va interpreta câte o melodie din repertoriul național al țării reprezentante și bineînțeles, o piesă din repertoriul lui Dan Spătaru. Ordinea intrării în concurs se va decide prin tragere la sorți în ziua concursului. Concurenții vor cânta live atât în concurs, cât și la Gala Laureaților acompaniați de Ionel Tudor Band.

Ultima seară a festivalului va debuta cu Gala Laureaților, în care concurenții vor primi premiile și marele trofeu.

Pe lângă concurs, spectatorii vor avea parte de câte două momente artistice în fiecare seară. Astfel, vineri vor susține câte un recital Pompilia Stoian, Pasha Parfeni și Costel Lăzăroiu, sâmbătă seara Sanda Ladoşi și Adrian Daminescu, iar duminică Gala Laureaţilor se încheie cu recitalul artistei Lora.

Și anul acesta, din juriu vor face parte personalități ale muzicii ușoare românești și internaționale. Marele premiu este 6.000 lei, premiul I 4.000, premiul II 3.000, premiul III 2.000 și alte premii speciale.

„Ca în fiecare an, țin să mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat și pentru interesul manifestat față de acest proiect cultural, având în vedere impactului festivalului pe plan național și internațional și ținând cont de imensa popularitate de care se bucură artistul care a fost Dan Spătaru. Festivalul s-a născut din dorința de a păstra vie memoria îndrăgitului și regretatului artist născut pe plaiuri dobrogene. Sperăm să ne fiți alături pe parcursul celor trei seri de festival, când Medgidia se transformă într-unul dintre cele mai importante centre artistice din țară. ” a declarat viceprimarul Municipiul Medgidiei, Luminiţa Vlădescu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*