Ajuns la a 23-a ediție, prezent in 13 orașe cu 146 proiecții în total, Festivalul Filmului Francez din Romania se va desfășura în acest an la Constanta în perioada 16-19 mai la Cinema Cityplex Tomis Mall.
Unul dintre evenimentele far ale Sezonului Cultural România-Franța, actuala ediție Festivalul Filmului Francez propune o temă care transcende timpul – „Paris, toujours…” purtând publicul printr-un periplu cinematografic având ca reper capitala Franței, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până într-un prezent al tinerei generații, ce oscilează între deziluzie și dorința de reinventare.
“Acest slogan este firul conducător al unei programări extrem de diverse, publicul cinefil constanțean fiind invitat să descopere o selecție de 7 filme inedite, structurate în jurul a patru secțiuni devenite reper de-a lungul edițiilor precedente: Competiția tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinéma și Retrospectiva tinerilor regizori”, au precizat organizatorii.
EDMOND | CYRANO, MON AMOUR -COMPETIŢIE
Un film de: Alexis Michalik – Comedie – Franța, Belgia – 2018 – 1h49
Cu: Thomas Solivérès, Olivier Gourmet, Mathilde Seigner
Sinopsis: Decembrie 1897, Paris. Edmond Rostand nu a împlinit încă treizeci de ani, dar are deja doi copii și o mulţime de griji. Nu a mai scris nimic de doi ani. Disperat, îi propune marelui actor Constant Coquelin o nouă piesă, o comedie eroică, în versuri, pentru stagiunea de sărbători. Edmond începe să scrie această piesă de la care nimeni nu așteaptă mare lucru. Pentru moment, are doar titlul: “Cyrano de Bergerac”
Festivaluri: Angoulême 2018, Istanbul 2019, Hong Kong 2019
JOUEURS | JOACĂ-TE CU FOCUL! – COMPETIŢIE
Un film de: Marie Monge – Thriller, dragoste – Franța – 2018 – 1h45
Cu: Tahar Rahim, Stacy Martin
Sinopsis : Când Ella îl întâlnește pe Abel, viața ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Începută dintr-un pariu, relația lor se va transforma curând într-o pasiune devorantă.
Festivaluri: Cannes 2018 (Quinzaine des Réalisateurs), Cinemania 2018, Busan 2018 (Competiţie)
EN GUERRE | GREVA – PANORAMA
Un film de: Stéphane Brizé Dramă socială – Franța – 2017 – 1h52
Cu: Vincent Lindon, Mélanie Rover
Sinopsis: În ciuda unor sacrificii financiare considerabile din partea angajaților și a profitului record al companiei, conducerea Perrin Industries decide închiderea totală a fabricii. Acordul dintre patronat şi sindicate este ignorat, promisiunile făcute nu sunt respectate, aşa că cei 1100 de angajați, conduși de purtătorul lor de cuvânt, Laurent Amedeo, refuză această decizie brutală și încercă totul pentru a-și salva locurile de muncă.
Festivaluri și premii: Cannes 2018 (Competiţia oficială), Chicago 2018
UN PEUPLE ET SON ROI |UN POPOR ȘI REGELE SAU – PANORAMA
Un film de Pierre Schoeller – Drama istorică – Franța – 2017 – 2h02
Cu: Gaspard Ulliel, Adèle Haenel, Olivier Gourmet, Louis Garrel, Laurent Lafitte
Sinopsis: În 1789, un popor a început o revoluție. Să-l ascultăm. Are ceva de spus. Un Peuple et son roi reunește destinele bărbaților și femeilor simpli din Parisul acelor vremuri cu cele ale figurilor istorice marcante. Locul lor de întâlnire este proaspăt formata Adunare Națională, unde trebuie să decidă care va fi soarta regelui Ludovic al XVI-lea și cum se construiește Republica… Libertatea are o istorie! Filmul prezinta o frescă despre emancipare și idealurile revoluției de la Paris, 1789, ca piatră de temelie a redefinirii noțiunii de libertate.
Festivaluri : Mostra de la Veneţia 2018, Premiile Césars 2019 (2 nominalizări)
AMANDA – PANORAMA
Un film de: Mikhaël Hers Dramă – Franța – 2018 – 1h47
Cu: Vincent Lacoste, Isaure Multrier, Stacy Martin
Sinopsis: La cei 24 de ani ai săi, David duce o viață boemă în Parisul zilelor noastre, amânând momentul deciziilor importante. Cursul lucrurilor se schimbă brusc în momentul în care sora lui moare subit, iar David o ia în grijă pe Amanda, nepoata sa de 7 ani. Lăsând în urmă tragicul eveniment, cei doi construiesc o relație solară, plină de tandrețe, în care fiecare dintre ei învață să devină mai bun pe măsura trecerii timpului.
Festivaluri: Mostra de la Veneţia 2018, Premiile Césars 2019 (2 nominalizări)
LE GRAND MECHANT RENARD | VULPOIUL CEL MARE ŞI RĂU – PANORAMA
Un film de: Benjamin Renner, Patrick Imbert – Animație Franța, Belgia – 2017 – 1h20 (+ 6 ani, SUB RO)
Sinopsis:Cine crede că viaţa la ţară e liniştită şi fără griji se înşală. Acolo se găsesc animale dintre cele mai neobişnuite: o Vulpe care se crede găină, un Iepure care se dă drept barză şi o Raţă care vrea să devină Moş Crăciun. Dacă doriţi să petreceţi o vacanţă odihnitoare, alegeţi altă destinaţie…
Festivaluri și premii: César 2018 (Premiul pentru cel mai bun film de animație), Sevilia 2017
(Premiul Junior Europe), Annecy 2017, Toronto 2017
GARE DU NORD | GARA DE NORD – RETROSPECTIVA CLAIRE SIMON
Un film de: Claire Simon – Dramă – Franța, Canada – 2012 – 1h59
Sinopsis: Paris, Gara de Nord, locul unde te poţi întâlni cu oricine şi orice, chiar și cu un tren. Ţi-ar plăcea să mai stai, dar te grăbeşti…
Ca mii de alte persoane în fiecare zi, Ismaël, Mathilde, Sacha și Joan se intersectează pe culoarele gării. Ismaël este în acelaşi timp fascinat şi epuizat de acest loc. O vede pe Mathilde pentru prima dată pe peron, şi încet încet se îndrăgosteşte. Sacha îşi caută fiica dispărută, Joan este veşnic între trenuri… Gara este un spaţiu pe care îl traversează toți, francezi, imigranți, emigranți, călători, fantome. Ca o intersecție prin care fiecare trece repede și dispare.
Festivaluri și premii: Linz 2013 (Premiul Fipresci), Locarno 2013, BFI Londra 2013
Prețul unui bilet este de 12 lei.
Organizator: Institutul Francez din România
Co-organizatori: Alianța Franceză și Cinema Cityplex Tomis Mall Constanța
Be the first to comment