O constănțeancă a fost prinsă de polițiștii locali cu un certificat verde fals la un mall din Constanța.
Potrivit Direcției Generale Poliția Locală (DGPL) Constanța, în timpul desfăşurării activităților specifice de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii și protecție împotriva infecției SARS-CoV-2, doi polițiști locali au depistat în zona restaurantelor din interiorul unui centru comercial o femeie care a prezentat pentru acces certificatul verde al unei alte persoane.
„Fapta săvârșită de femeie reprezintă elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzute de art. 326 si art.352 Cod Penal”, au precizat reprezentanții DGPL.
Persoana, împreună cu materialul de depistare, a fost înaintată Secției 2 Poliție pentru continuarea verificărilor în temeiul art.293 Cod Procedură Penală.
Felicitari, ati prins toti talharii si violatorii si v-au ramas cumparatorii din mall.