Fără ski-jet-uri la mal sau printre turiști. Ministrul Turismului, Bogdan Trif: “Nu mai putem permite să fie incidente nefericite”

Reglementări pentru ambarcațiunile cu motor. FOTO StockSnap
Reglementări pentru ambarcațiunile cu motor. FOTO StockSnap

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a aprobat, prin ordin de ministru, noi reglementări privind agrementul nautic.

Schimbările sunt legate de zonele în care pot avea loc sporturile nautice. Concret, cei care vor să desfășoare activități de agrement nautic cu ambarcațiuni cu motor trebuie, de acum, să aibă delimitat perimetrul în care pot lansa ambarcațiunile la apă.

De asemenea, pe o distanță de 300 de metri de la zona în care turiștii pot înota vor avea acces doar ambarcațiunile fără motor. După acest perimetru balizat corespunzător vor putea fi folosite și mijloacele de agrement nautic cu motor.

Astfel, incidentele precum cele care s-au înregistrat la malul mării, în urma cărora mai mulți turiști au fost răniți de ambarcațiuni care circulau cu o viteză prea mare, vor putea fi evitate.

“O astfel de reglementare era absolut necesară, având în vedere că agrementul nautic este un fenomen care a luat amploare, mai ales pe litoral. De aceea, am considerat că acest ordin trebuie dat cât mai repede. Nu mai putem permite ca, pe litoralul Mării Negre sau în oricare alt loc în care oamenii vin să se relaxeze sau să practice sporturi acvatice, să mai fie incidente nefericite. Totodată, îndemn turiștii care își petrec deja vacanța pe litoral să respecte recomandările salvamarilor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Imediat după publicarea acestui ordin în Monitorul Oficial, Direcția de Control a Ministerului Turismului va desfășura acțiuni de îndrumare pe litoral pentru respectarea noilor prevederi. După această perioadă, societățile comerciale care desfășoară activități de agrement nautic care nu vor respecta aceste prevederi riscă amenzi dar și retragerea autorizațiilor de funcționare.

Ministerul susține desfășurarea activităților de agrement nautic, însă subliniază faptul că operatorii economici au obligația de a nu crea niciun fel de disconfort turiștilor aflați pe plajă, în apă sau în hotelurile și pensiunile din apropiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*