Elemente ale patrimoniului municipal, fântânile arteziene sunt un simbol al urbanismului și civilizației, oferind zonei în care sunt amplasate un aspect estetic și relaxant.
În urmă cu aproximativ două luni, RAJA SA a pus în funcțiune mai multe fântâni arteziene din municipiul Constanța. Aceste repere urbane au fost supuse unui amplu proces de reabilitare. Astfel, a fost refăcută hidroizolația, au fost reparate/înlocuite instalațiile electrice, pompele și automatizările, ţâşnitorile, sistemele de alimentare cu apă și bineînțeles, cişmelele. În plus, aceste obiective, unele pentru prima dată, altele după mulți ani au fost modernizate cu instalații de lumini care dau un spactacol aparte odată cu lăsarea serii.
Din cauza problemelor la partea de alimentare cu energie, pentru fântână din Parcul Gării, sistemul de iluminat va fi pus în funcțiune începând cu oră 21,00 în această seară – 25 iunie 2017.
Constănțenii, dar și turiștii care trec prin zonă, vor ascultă și un scurt concert al fanfarei Muzică Apelor. Cei 28 de instrumentiști de la percuție, clarinet, trompete, tromboane, flaut, dar și cei doi tubişti îi vor încânta pe trecătorii de toate vârstele, dăruindu-le câteva momente de muzică bună. Concertul va cuprinde arii și melodii de muzică ușoară și populară celebre, valsuri, dar și binecunoscutele marșuri militărești.
Be the first to comment