Fals în actele de export în Portul Constanța. O societate comercială a rămas fără bunuri în valoare de peste 370.000 de lei

Activități desfășurate de polițiștii de la Transporturi Maritime. FOTO SPRT Constanța

Polițiștii de la Transporturi Maritime au desfășurat, în perioada 17-18 martie, activități pe linia prevenirii și combaterii fraudelor vamale, în porturile maritime. Astfel, au fost controlate 88 de autovehicule, două nave și 14 containere.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, împreună cu specialiști ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța și cei ai Gărzii Forestiere Constanța, au identificat cinci containere, care aparțin unei societăți exportatoare, iar în urma controlului s-a găsit lemn prelucrat, semifabricat, deși în documente figura o cantitate de aproximativ 130 metri cubi de cherestea.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea de acte nereale, constând în folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri, potrivit Legii 86/2006. Mărfurile, în valoare de aproximativ 371.000 lei, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării.

Totodată, în urma activităților, a fost aplicată o sancțiune contravențională la OUG.195/2002, în valoare de 1.305 lei și a fost reținut 1 certificat de înmatriculare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Lemn prelucrat, semifabricat, de aproximativ 100.000 de euro, confiscat de polițiștii constănțeni de la Transporturi – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*