Făgădău schimbă regulile în noul campus social Henri Coandă. Noii locatari vor fi obligați să își ducă copiii la școală și să se implice la muncile comunității respective

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Persoanele care se vor muta cel mai probabil de anul viitor în noul campus social Henri Coandă vor trebui să se respecte mai multe reguli, una dintre acestea fiind că sunt obligați să își trimită copiii la școală sau la grădiniță.

Decebal Făgădău a anunțat că cei mai mulți oameni care locuiesc în campusul social Henri Coandă, în blocurile realizate în prima fază a acestui proiect, sunt oameni de bună credință, dar că printre ei sunt și persoane care nu respectă regulile de conviețuire într-o comunitate.

“Ce am observat după prima etapă ? Că majoritatea sunt oameni de bună credință, oameni care apreciază ajutorul pe care comunitatea li l-a dat. Erau oameni care fuseseră evacuați din casele retrocedate, oameni pe care soarta i-a dus în momente dificile. Repet, majoritatea celor care locuiesc în campusul Henri Coandă sunt oameni de bună credință. Avem acolo oameni care se ocupă de orice altceva decât de respectarea regulilor de conviețuire într-o colectivitate, într-o comunitate. Am văzut oameni care nouă ne cer să le facem dezinsecția în locuințele pe care noi li le-am dat, am văzut oameni care ne cer tot nouă să le facem curat în jurul blocurilor, am văzut oameni care mai au puțin și își parchează mașina, eventual cu numere de Bulgaria, în scara blocului”, a declarat primarul municipiului.

Astfel, pentru cea de-a doua etapă a campusului social au fost aduse modificări și în structura imobilelor, dar și modificări contractuale.

“Pentru cei evacuați din casele naționalizate, retrocedate, avem un program distinct, pentru cei care se încadrează la locuințe sociale, au mai mulți copii, au alte necesități avem un program distinct. Am vrut să separăm lucrurile pentru cei care au intrat în prima etapă în lista de oameni sunt oameni de bună credință. Pentru etapa a doua am adus niște modificări contractului. Unele am putut să le scriem, altele nu am putut să le scriem pentru că am fi intârziat în eventualitatea unui atac în instanță toate contractele. Nu cred că dacă cineva se simte nedreptățit trebuie să sufere întreaga listă”, a explicat Decebal Făgădău.

Astfel, una dintre cele mai importante reguli este aceea ca noii locatari să își ducă copiii la școală sau la grădiniță.

“Nu este suficient să îți plătești chiria, ci trebuie să îți plătești și utilitățile. Nu este suficient să primești casă și să îți plătești chiria și utilitățile, trebuie să ai grijă de casa pe care noi am acordat-o dezinteresat ca un ajutor pentru oamenii de bună credință. În categoria regulilor nescrise pe care le vom transfera ca minimă sarcină pe care o au de dus la îndeplinire, aceea de integrare, se numără ți-ai dus copilul la școală, la grădiniță. Nu acceptăm ca noi să facem acest efort, iar copiii să bată mingea, să fie încurajați către orice altceva decât educație”, a spus primarul.

El a precizat că monitorizarea acestor copii va fi realizată în urma unui protocol care va fi încheiat cu Inspectoratul Școlar.

“Voi semna un protocol cu Inspectoratul Școlar pentru a ține o evidență distinctă copiilor ce provin din etapa a doua a campusului Henri Coandă, nu pentru a-i discrimina sau a-i pune separat, ci pentru a mă asigura că părinții lor au înțeles această regulă”, a mai explicat Făgădău.

De asemenea, primarul Constanței vrea ca cei care se vor muta în noile locuințe din campusul social Henri Coandă să participe la muncile comunității respective.

“Nu venim noi să dăm zăpada la o parte, nu venim noi să strângem gunoaiele pe care nu noi le-am făcut, nu venim noi să plantăm copaci, nu venim noi să reparăm după ce vandalizează tot cei care locuiesc acolo. Vor trebui să participe tot cei care sunt în putere la muncile comunității acesteia”, a atenționat primarul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*