Expoziție de tehnică de luptă la un mall din Constanța cu ocazia Zilei Forțelor Terestre

Expoziție de tehnică de luptă cu ocazia Zilei Forțelor Terestre. FOTO: Facebook Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”

Ziua Forțelor Terestre, al căror patron spiritual și ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință se sărbătorește în fiecare an, la data de 23 aprilie.

Cu acest prilej, în toate garnizoanele din țară se vor organiza manifestări dedicate acestei sărbători, ce vor cuprinde expoziții, vizionări de filme documentare, prezentări de tehnică, armament și echipamente militare, exerciții de mânuire a armamentului, ceremonii militare, concerte ale muzicilor militare și spectacole artistice susținute de către formațiile cercurilor militare.

În municipiul Constanța, Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, singura mare unitate de forțe terestre din Dobrogea, organizează o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre. Astfel, vineri, 21 aprilie, la VIVO! Mall Constanța, între orele 11.00 și 19.00, va fi organizată o expoziție de tehnică de luptă, ateliere de prezentare a armamentului și standuri de promovare a profesiei militare.

De asemenea, tot cu această ocazie, între orele 11.00 și 12.00 va avea loc un concert de muzică de fanfară, susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*