VIDEO Explozie urmată de incendiu la o fabrică de amidon din localitatea Medgidia

Explozie urmată de incendiu la o fabrică de amidon din localitatea Medgidia

Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină marți, 29 martie, la o fabrică de amidon din localitatea Medgidia, unde ar fi avut loc o explozie urmată de incendiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție la înălțime, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială CBRN și două ambulanțe SMURD.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că incidentul ar fi avut loc în zona unui depozit de maltodextrina, dar nu ar fi fost urmat de un incendiu, ci de o degajare mare de abur. Nu s-au înregistrat victime, au transmis reprezentanții ISU Constanța.

La momentul transmiterii acestei știri, misiunea pompierilor este încă în dinamică. Se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative. Nu mai există flacără, pompierii intervin pentru răcirea zonei.

Explozie urmată de incendiu la o fabrică de amidon din localitatea Medgidia

Pompierii au stabilit drept cauză probabilă, autoaprinderea maltodextrinei (substanță rezultată în urma prelucrării porumbului) în timpul uscării. Au fost afectate instalația de uscare (tanc 72mc) și instalația aferentă uscatorului. Linia tehnologica era în probe. Intervenția s-a incheiat la ora 14.21.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*