Experiment în trafic. Polițiștii i-au testat pe șoferi cu “ochelarii bețivului”

"Ochelarii bețivului", folosiți de șoferii de pe litoral
"Ochelarii bețivului", folosiți de șoferii de pe litoral

Șoferii care au plecat din Vama Veche către Mamaia au avut parte, zilele trecute, de un experiment inedit. Polițiștii le-au dat ocazia să vadă așa cum vede o persoană care a consumat alcool.

Șoferii au primit, pe rând, două perechi de ochelari care simulează percepția vizuală a unei persoane care a consumat băuturi alcoolice pe timp de zi și pe timp de noapte.

Conducătorii auto au fost rugați să meargă pe o linie dreaptă, să urmărească percepțiile și modificările care suvin ca urmare a purtării acestor ochelari. Astfel, au fost conștientizate în mod real toate modificările de echilibru, a timpului de reacție și a percepției vizuale în cazul consumului de băuturi alcoolice.

Polițiștii au continuat controalele în trafic. În ultimele zile au fost aplicate peste 200 amenzi în valoare de aproape 115.000 lei și au reținut 65 permise de conducere pentru depășirea limitei de viteză, conducere sub influența alcoolului și neacordarea priorității. Totodată, au fost întocmite cinci dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*