Exercițiu în comun al fregatei Mărășești cu distrugătorul american USS Laboon, în Marea Neagră

Fregata „Mărășești”, la un exercițiu naval multinațional în Marea Neagră. FOTO SMFN

Fregata Mărășești a executat miercuri, 23 iunie, un exercițiu militar de antrenament în apele internaționale ale Mării Negre, în comun cu distrugătorul american „USS Laboon” (DDG 58). Vasul militar american a efectuat, în perioada 18 – 20 iunie, o escală în portul Constanța, conform planificării misiunii sale generale de prezență operațională în regiunea bazinului pontic.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, marinarii militari români și cei americani au desfășurat o serie de activități specifice de pregătire și au pus în aplicare procedurile standard NATO, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite pentru creșterea nivelului de instruire a echipajelor și de compatibilitate între cele două forțe navale.

„Fregata românească F-111, cea mare navă de război construită în țara noastră, conduce pachetul de forțe maritime „Gata de acțiune”, pus la dispoziția NATO pentru asigurarea capacității de reacție imediată în zona de responsabilitate a Armatei României. Consolidarea securității regionale este un factor important în vederea stabilității euro-atlantice, motiv pentru care Forțele Navale Române își adaptează modalitățile de acțiune la provocările mediului de securitate”, au precizat reprezentanții SMFN.

Marinarii militari români se antrenează permanent, în exerciții, individual sau alături de parteneri români și străini, pentru a fi gata să apere zona de responsabilitate maritimă și fluvială din sud-estul țării și pentru a ține posibilele amenințări în afara granițelor, iar prezența aliatului american în Marea Neagră reprezintă un element esențial pentru întărirea apărării colective și a descurajării împotriva riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*