Un bărbat s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce a fost prins, sâmbătă noaptea, în timp ce organiza jocuri de noroc de tip „Alba-neagra” pe faleza stațiunii Mamaia.
Polițiștii din cadrul Biroului Mamaia au prins, sâmbătă noaptea, un bărbat care organiza un joc „Alba-neagra” pe faleza stațiunii Mamaia. Oamenii legi au fost sesizați chiar de către unii dintre turiștii aflați la plimbare, iar în zonă au apărut doi polițiști în civil, care l-au prins pe bărbat în flagrant delict și l-au condus la secție.
Pe numele bărbatului, în vârstă de 59 de ani, din Prahova, a fost întocmit un dosar de cercetare penală conform OUG 77/2009, privind „organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obținerii unor venituri”.
Tot sâmbătă, în jurul orei 20.45, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că doi bărbați ar practica jocuri clandestine de noroc de tip “alba-neagra”, pe pasarela din zona Perla din stațiunea Mamaia. Aceștia au fost conduși la sediul Poliției, stabilindu-se că unul dintre ei, de 46 de ani, este din județul Galați, iar celălalt, de 56 de ani, din Dâmbovița. Cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
„Polițiștii vă recomandă să evitați să vă lăsați atrași în astfel de jocuri de noroc neautorizate, care se desfășoară în plină stradă, sub pretextul unui fals câștig de bani. Dacă dați curs unor astfel de abordări și vă implicați în jocuri de noroc ilegale, puteți fi pasibili de sancțiune contravențională, precum și victima unei infracțiuni. Nu intrați în legătură cu persoane necunoscute, chiar dacă acestea pretind că vă cunosc. Nu țineți sume mari de bani la dumneavoastră, iar dacă situația o impune, încercați să îi țineți în locuri sigure și separat! În cazul în care acceptați să participați la astfel de jocuri stradale și scoateți bani din buzunar sau geantă, puteți fi văzut, urmărit și deveni victima unei tâlhării”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu.
Be the first to comment