Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) și Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) au protestat astăzi în fața Ministerului Educației, solicitând retragerea proiectelor “Statutul Elevului” și “ROFUIP”, puse în consultare publică, și adoptarea proiectului “Statutul Elevului 2.0”!
”Astăzi, elevii asociațiilor menționate și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu proiectele propuse de către Ministerul Educației, protestând în fața instituției. Proiectele respective încalcă dreptul elevilor educație, aceștia fiind trimiși în camere de detenție, iar refuzul părinților și directorilor de a semna contractul educațional prevăzut în ROFUIP, care obligă părinții să își exprime acordul pentru prelucrarea datelor personale ale copilului, va atrage o amendă de până la 5.000 lei.
“Statutul Elevului 2.0”, un proiect depus în luna februarie la Ministerul Educației de către organizația Salvați Copiii și asociațiile de elevi din țară, vine cu noi reglementări adaptate nevoilor actuale ale elevilor, însă Ministerul a ignorat actul respectiv. Până în prezent, nu am primit nicio informație referitoare la proiectul depus. Astăzi, elevii au solicitat adoptarea lui și retragerea proiectelor Ministerului, pentru ca educația să aibă o evoluție reală.
În plus, Legea 198/2023, prevede faptul că asociațiile naționale de elevi sunt consultate în redactarea acestor tipuri de proiecte, ceea ce nu s-a întâmplat. Uniunea Elevilor Reprezentanți nu a fost consultată, astfel că ministrul educației încalcă din nou legea” – au spus elevii.
Elevii solicită retragerea proiectelor de Statut al Elevului și ROFUIP și adoptarea Statutului Elevului 2.0!
,,A devenit o rutină: doamna ministru încalcă legea, elevii o atenționează, dumneaei ignoră, noi protestăm, dumneaei ignoră etc. Domnul secretar de stat, Florian Lixandru, ne-a chemat în instituție să discutăm, însă am refuzat. Data trecută, acesta ne-a spus că asociația noastră vine doar să se plângă și nu am considerat ca a fost o întâlnire constructivă, astfel că astăzi am refuzat discuția cu dumnealui. În schimb, am solicitat să discutăm cu doamna ministru Deca, am tot întrebat dacă ni se poate face legătura cu dumneaei, însă nu am primit un răspuns. Fie se afla în instituție, însă a ales să lase elevii în stradă, refuzând să îi asculte, fie nu era la muncă, nu știu care este răspunsul. Am depus la Registratura Ministerului Educației Statutul Elevului 2.0, din nou, sperând că nu va mai fi ignorat de data aceasta.” – Lorena Drăgușin, președinte UER
,,Din punctul nostru de vedere protestul de azi a fost o reușită. Deși problema nu a fost rezolvată, măcar am reușit să atragem atenția asupra ei, ceea ce este un început! Nu pot spune însă că sunt fericită cu modul în care am fost întâmpinați în Minister. Ni s-a oferit o discuție cu un secretar de stat, deși am menționat de la început că dorim să discutăm direct cu doamna Ligia Deca, însă nu au vrut nici măcar să ne spună dacă este sau nu prezentă! Așteptăm în continuare măcar un semn din partea doamnei ministru pentru a găsi împreună soluții adecvate.” – Maria Mogoșeanu, președinte AEBI
,,Am fost destul de dezamăgită să văd că doamna ministru nu a fost disponibilă să ne acorde puțin timp să ne spunem nevoile și să găsim o soluție împreună. Acea idee cu camera de detenție este o idee total negândită. Doamna ministru a pus niște idei foarte vagi, care arată că nu s-a gândit și la modul în care această detenție se va pune în practică. Nu s-a luat în calcul dacă acei profesori vor primi o compensație suplimentară pentru supravegherea acestor detenții, având oricum salarii mici. Nu a fost gândit nici dacă în fiecare unitate de învățământ există suficiente săli disponibile pentru astfel de detenții. În plus, cât elevul stă în acea sală pierde materia predată la clasă. Este o diferență mare între a învăța din caietul colegului și a înțelege din clasă. De asemenea, și motivul pentru care poate fi trimis un elev în detenție poate fi subiectiv. Astăzi am protestat pentru a atrage atenția asupra acestor probleme și pentru a cere retragerea propunerilor existente și pentru a adopta “Statutul Elevului 2.0”. Cred că acest proiect ar aduce o schimbare mult mai mare în educație, una mai mare decât “schimbarea” adusă de Deca, după 8 ani de la implementarea vechiului statut.” – Ștefania Popa, vicepreședinte UER
Be the first to comment