Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit, marți, în ședință, că orașul Eforie se încadrează în rata de incidență cuprinsă între 1,5 și 3/ 1.000 de locuitori. De asemenea, s-a constatat și modificarea scenariilor de funcționare în opt unități de învățământ din județul Constanța, două dintre acestea trecând la scenariul 3, de cursuri online.
Astfel, în urma depășirii ratei incidenței cumulate a cazurilor COVID-19, în ultimele 14 zile, de 1,5/ 1.000 de locuitori, s-a aprobat ca Primăria Orașului Eforie să întreprindă demersuri pentru respectarea pe teritoriul localității a măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Măsurile prevăzute – în principal purtarea măștii în spații aglomerate și activitate redusă la 30 la sută din capacitate în restaurante și cafenele, sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând a fi reevaluate.
Tot în ultima ședință a CJSU a fost votat, în unanimitate, ca populația din localitățile unde incidența cazurilor este de peste 1,5/1.000 locuitori să fie avertizate cu privire la acest aspect, de către ISU „Dobrogea” Constanța, în sistem RO-ALERT.
În ceea ce privește modificarea de scenarii în sistemul de învățământ, două unități de învățământ vor trece din scenariul 2, în scenariul 3: Grădinița cu Program Prelungit „ Piticot” Constanța, până pe 3 noiembrie, în urma confirmării a trei angajați și Colegiul Comercial „Carol I” Constanța (pentru o clasă a XII-a), până pe 4 noiembrie, în urma confirmării unui elev.
De asemenea, șase unități de învățământ trec din scenariul 3, în scenariul 2. Cinci dintre acestea, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3: Școala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu” Constanța (o clasă a IV-a și o clasă a VIII-a), Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” Constanța (o clasă a II-a și o clasă a VIII-a), Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” Constanța (o clasă I), Școala Gimnazială Spectrum Constanța (o clasă a V-a) și Școala Postliceală „Hipocrate” Constanța.
Școala Gimnazială „Adrian Ghencea” Săcele trece din scenariul 3, în scenariul 2, ca urmare a scăderii ratei incidenței cumulate sub pragul de 3/1.000 locuitori în localitatea Săcele.
Be the first to comment