Ediția a doua a Maratonului Responsabilității se desfășoară în Constanța pe 30 noiembrie și 1 decembrie

Campanie sterilizare. FOTO Primăria Constanța

Animal Society, cu sprijinul Four Paws International și cel al Primăriei Municipiului Constanța, organizează cea de-a doua ediție a Maratonului Responsabilității. Pe 30 noiembrie și 1 decembrie, toate părțile implicate se vor strădui să înregistreze un nou record în ceea ce privește sterilizarea gratuită a animalelor de rasă comună din oraș, câini și pisici.

„Pentru rezultate mai eficiente și sustenabile, am decis, alături de partenerii noștri și de autorități, să organizăm, această a doua ediție a Maratonului Responsabilității în Constanța. Ne pregătim pentru două zile în care ne-am propus să depășim recordul anterior, de peste 200 de animale sterilizate. Întreaga echipă de medici ai Animal Society va fi prezentă și se va lucra cu program prelungit. Îi invităm pe constănțeni să sărbătorească Ziua Națională prin responsabilitate față de propriile animale de companie și față de comunitatea din care fac parte și să profite de acest program gratuit de sterilizare”, spune președintele Animal Society, Anca Tomescu.

Sterilizarea rămâne soluția umană și cea mai eficientă în ceea ce privește gestionarea înmulțirii necontrolate a animalelor de rasă comună și a suferinței pe care acestea o îndură trăind pe străzi.

„Vrem ca în orașul nostru să nu mai existe animale de rasă comună nesterilizate, abandonate, de care să nu se îngrijească nimeni. Mulțumim constănțenilor care s-au alăturat cauzei noastre și au dus animalele fără stăpân la sterilizat ori au sprijinit echipele Animal Society de pe teren în misiunea lor. Facem în continuare apel la constănțeni să sprijine medicii și voluntarii Asociației pentru a stopa înmulțirea necontrolată a animalelor comunitare. În acest fel vom reuși să avem grijă de animalele fără stăpân ale Constanței și, totodată, de comunitatea din care facem parte”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.

Sterilizarea este obligatorie prin lege, nerespectarea acestei legi conducând la amenzi cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

„Maratonul Responsabilității“ face parte din proiectul „Efort Comun pentru un viitor mai bun“, inițiat de Animal Society, Four Paws International și Primăria Municipiului Constanța, proiect ce presupune desfășurarea mai multor campanii de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună, precum și derularea mai multor programe de informare adresate locuitorilor orașului. Proiectul, sprijinit de Primăria Municipiului Constanța, are ca obiectiv implicarea societății civile în stabilirea şi implementarea unui plan de măsuri uman, eficient, durabil pentru gestionarea animalelor de rasă comună.

Maratonul Responsabilității se va desfășura la sediul Adăpostului pentru animale fără stăpân Constanța, strada Vârful cu Dor nr. 5. Cei interesați sunt rugați să înregistreze din timp o programare la numărul de telefon 0754 208 630.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Pe cand un maraton pentru sutele de copii aflati in orfelinate, asteptand viitorii parinti, asteptand dragostea noastra ??

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*