Regia Autonoma Județeană de Apă Constanța a pregătit echipe de intervenție chiar și în ziua de Sfânta Maria. Reprezentanții RAJA spun că acestea vor putea să acționeze pe 15 august 2015 în caz de urgențe. Totodată, reprezentanții societății care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal.
Numărul de telefon al dispeceratului care preia non-stop apeluri este 0241/66.44.44.
“Echipele de intervenție vor fi pregătite să intervină cu promptitudine, pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi”, spun reprezentanții RAJA.
Pe de altă parte, casieriile RAJA vor fi închise pe 15 și 16 august 2015, așa că abonații nu vor putea să-și achite facturile în week-end-ul care urmează.
Be the first to comment