După Ovidiu, și în municipiul Constanța se va introduce proiectul pilot „Kiss and Ride”

În Constanța se va introduce proiectul pilot „Kiss and Ride”. FOTO: Primăria Constanța

Primăria Constanța intenționează să introducă proiectul pilot „Kiss and Ride”, pentru decongestionarea traficului din dreptul unităților de învățământ, pentru aceasta fiind alese Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” și Școala Gimnazială Nr. 43 „Ferdinand”.

Potrivit Primăriei Constanța, este vorba despre un plan complet de resistematizare rutieră și pietonală, care cuprinde crearea unei zone de oprire în siguranță și de debarcare a copiilor în dreptul unităților școlare pentru părinții care își aduc copiii cu autoturismul la cursuri.

Sistemul „Kiss and Ride” va fi instituit la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, de pe strada Răscoala din 1907, și pe strada Unirii, în dreptul Școlii Gimnaziale Nr. 43 „Ferdinand”.

„Este vorba despre un refugiu de debarcare/ îmbarcare, un culoar pe unde părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, iar paznicul sau profesorul de serviciu preia copilul pentru a-l conduce în siguranță în curtea instituției de învățământ. Părinții intră cu mașina, opresc în fața școlii, copilul își ia la revedere apoi părintele pleacă apoi către muncă sau domiciliu. Timpul total pentru a lăsa copilul la școală este de aproximativ 20 – 30 de secunde”, au transmis reprezentanţii instituției.

Sistemul de oprire și debarcare a elevilor în siguranță a fost realizat de Primăria Municipiului Constanța împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și Confort Urban. Aceștia au avizat implementarea acestui sistem de trafic în cadrul Comisiei de Circulație. Echipaje din cadrul Poliției Locale Constanța vor fi prezente la orele de vârf în apropierea unităților școlare. Dacă se va dovedi eficient, acest sistem de oprire și debarcare a elevilor în condiții de siguranță va fi implementat și la alte unități de învățământ din municipiul Constanța.

Conceptul Kiss&Go nu este o noutate în județul Constanța, fiind introdus de luna trecută și în zona unor unități de învățământ din orașul Ovidiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Stația de autobuze de la Liceul Pedagogic, mutată la o distanță de aproximativ 30 de metri – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*