După ce au fost luate prin surprindere și nu au știut cum să gestioneze situația navei încărcate cu oi, răsturnate în Portul Midia, autoritățile au devenit brusc interesate de condițiile animalelor care sunt exportate

Queen Hindi, nava care a pus în încurcătură autoritățile. FOTO CN APMC SA

Oficial, de la ora 10.00 a zilei de 30 noiembrie, la aproape o săptămână de la înregistrarea accidentului naval, efectivele ISU s-au retras din dispozitivul de la Midia. Mai departe, APMC-ul și ANR-ul se ocupă de coordonarea activităților legate de ranfluarea navei și neutralizarea cadavrelor provenite din epava.

În condițiile în care nimeni nu își asumă vinovăția pentru accidentul naval din Portul Midia din data de 24 noiembrie, când nava Queen Hind s-a răsturnat pe o parte, iar din cele 14.600 de oi pe care le transporta, doar 254 au fost salvate, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – ANSVSA încearcă să fie mai sfântă decât Papa. Dacă până acum nu au fost găsite nici un fel de probleme legate de navele care exportă animale vii, după accident, controalele au început să se facă pe bune.

„În ceea ce privește facilitățile de hrănire și cele de adăpare s-a constatat că nu toate boxele erau dotate cu un număr corespunzător de jgheaburi de adăpare. De asemenea, cantitatea de furaje încărcată era insuficientă față de cea necesară. Ca urmare, ANSVSA a decis reținerea transportului respectiv. Pentru evitarea stresului, animalele aflate la bordul navei rămân cazate în condiții de bunăstare. Serviciile veterinare supraveghează ca personalul navei să asigure hrănirea și adăparea acestora. Animalele vor fi menținute pe navă până la remedierea neconformităților constatate, dar nu mai mult de 72 de ore“, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Reprezentanții acestei instituții au mai precizat că de pe Queen Hind au fost salvate în total 252 de oi, din care au supraviețuit 181, cărora li se asigură asistență sanitară veterinară permanentă.

De pe 24 noiembrie când autoritățile nu prea au știut de unde să apuce problema să o gestioneze, zeci de oameni, pompieri, scafandrii, voluntari sau cei din marina civilă au îndurat condiții grele pentru a face ceva uman pentru oile care au supraviețuit.

(…) au fost două incidente unul cu o persoană care a căzut în apă și a fost recuperată, unul dintre sudori, și al doilea un început de incendiu, în timpul decupării, care a putut să fie oprit imediat. Astea sunt riscuri reale pe care trebuie să le prevenim când se lucrează la nava respectivă“,a spus Raed Arafat după ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din data de 29 noiembrie.

Șansele ca oi vii să mai fie pe navă sunt minime, dar problema actuală a autorităților este riscul biologic apărut în urma morții a peste 14.000 de oi.

„Avem autoritatea portuară care se ocupă cu recuperarea lor și cu incinerarea lor pentru că astea nu pot aștepta aprobarea armatorului sau aprobarea cuiva, astea imediat trebuie preluate și trebuie duse la incinerat, trebuie puse undeva și după care duse la incinerat închiderea pentru că Apele Române ne avertizează de un risc ecologic real, mai ales din cauza de descompunerii cadavrelor animalelor, care deja se află în apă, în afara navei, iar acolo recomandarea este să se facă orice posibil să nu ajung alte cadavre, alte animale moarte să ajungă în apă“, a mai precizat Raed Arafat.

Angajații CN APMC Constanța au început deja să adune cadavrele de oi.

„În urma analizei s-a decis ca un remorcher echipat cu macara, însoțit de 2 gabare, să colecteze din acvatoriu cadavrele de animale, cu sprijinul unor scafandri și apoi să le depoziteze temporar la uscat, în zona Midia, urmând ca ulterior o firmă autorizată să preia cadavrele pentru neutralizare. De asemenea vor fi montate baraje antipoluante suplimentare.

S-a creat la nivelul companiei o grupă operativă astfel încât toate echipele să acționeze coordonat, au fost hotărâte măsurile ce se impun a fi luate în perioada imediat următoare. Totodată se ține legătura cu armatorul și cu asigurătorii în vederea coordonării eficiente între toți cei implicați“, au transmis reprezentanții CN APMC printr-un comunicat de presă.

După ce se va îndepărta și acest pericol, se va trece la ranfluarea navei, care poate dura mai bine de o săptămână. Dacă cumva armatorul dă semne că vrea să amâne această operațiune, atunci statul român poate interveni, iar ulterior să își recupereze cheltuielile de la armator sau de la asigurator.

Bâlbâiala autorităților în ceea ce privește responsabilitatea și modul de acțiune a fost generată se pare, de o Hotărâre de Guvern care să traseze exact atribuțiile și modul de intervenție. Și asta pentru că evenimentul, unic în felul său, nu numai pe plan local, cât și pe plan internațional, le-a luat prin surprindere, ca într-un banc prost: nu au avut în față fițuica cu ce să facă, nu au știut dacă trebuie și dacă pot.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*