Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța organizează luni, 26 iulie, de la ora 18.00, în Aula Bibliotecii, lansarea celui mai recent număr al revistei Ex Ponto, revistă care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, și a antologiei de proză scurtă Ex Ponto Epic Orchestra (Ex Ponto, 2020).
Ex Ponto Epic Orchestra oferă un concert al prozei din spațiul dobrogean, dar și un profil identitar literar al acestui fermecător ținut dintre Dunăre și Marea Neagră, cu mirajul său. În carte, cititorul se poate întâlni cu o parte dintre cei mai buni prozatori dobrogeni, membri ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.
Cărțile vor fi prezentate de către: Angelo Mitchievici, Ovidiu Dunăreanu și Corina Apostoleanu.
Evenimentul face parte dintr-o serie de mese rotunde și lansări de carte care vor avea loc pe tot parcursul lunii iulie, în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, promovând atât autorii Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, cât și autori prestigioși din țară.
Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.
Be the first to comment