Drumarii constănțeni au trebuit să intervină în zona de nord-vest a județului unde, în cursul nopții, se depusese strat de zăpadă în urma unei ninsori ușoare. Acțiunea este încă în desfășurare în zona Negru Vodă.
Potrivit reprezentanților Regiei Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, sâmbătă dimineață, începând cu ora 04.00, s-a intervenit pe drumurile județene cu un număr de 15 utilaje de deszăpezire dotate cu lama și sărărița.
„A nins ușor în zona de vest și nord a județului. La această oră mai ninge în zona Negru Vodă – Cotul Văii. Nu sunt probleme în ceea ce privește circulația pe drumurile județene. Având în vedere avertizările meteo primite ne așteptăm la un nou episod de ninsoare în cursul nopții”, au precizat sursele citate.
Reprezentanții RAJDP au mai precizat că toate secțiile regiei din județ sunt pregătite să intervină.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru buna desfășurare a manifestărilor organizate cu prilejul Zilei Naționale a României, Confort Urban SRL a demontat separatoarele pentru delimitarea pistelor de biciclete, pe bulevardul Tomis, sectorul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian. Măsura […]
Un accident rutier s-a produs luni dimineață în localitatea Siminoc. O șoferiță și fiul său au ajuns la spital, după ce femeia a efectuat o manevră fără să se asigure. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în jurul […]
Doi elevi, de la două unități de învățământ din județul Constanța, au fost testați pozitiv cu COVID-19 în cadrul procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă. Astfel, potrivit datelor […]
Be the first to comment